admin, Author at Adevărul Advent

Marea Însărcinare – Perspectiva pionierilor

de admin | iul. 9, 2023 | Matei 28:19

O privire cronologică asupra modului în care scriitorii adventiști de ziua a șaptea timpurii au înțeles cuvintele lui Isus Hristos cu privire la Botez, găsite în Matei 28:19.

„În numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt” (Matei 2:19)

Credeau pionierii adventiști de ziua a șaptea că aceste cuvinte erau neautentice și nu trebuiau folosite? Sau s-ar putea ca, deoarece pionierii nu credeau ca majoritatea lumii creștine în ceea ce privește „Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt”, acest lucru să le fi dat motive să respingă formula? Ce înseamnă cuvintele marii însărcinări? De ce se pare că în alte părți ale Noului Testament oamenii erau botezați doar „în numele lui Isus”? Acest document este o compilație cu comentarii minime, care va dezvălui unele soluții la aceste întrebări.

Uriah Smith, The Bible Students Assistant (1858)

„Suntem botezați în numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt (Matei 28:19). Prin aceasta ne exprimăm credința în existența singurului Dumnezeu adevărat, în mijlocirea Fiului Său și în influența Duhului Sfânt.”

Așadar, imediat putem observa în mod clar că adventiștii AZȘ au acceptat această formulă și exprimă clar că ei cred în existența Unui Dumnezeu și Tată al tuturor, a Fiului Său și a Duhului Sfânt. Acest lucru este important de înțeles, deoarece unii ar vrea să facă să pară că ei credeau numai în Tatăl și Fiul.

Ellen White (1864)

„Această mare însărcinare se referă la evanghelie, la credință, la botez, la mântuire și la darurile spirituale. Evanghelia urma să fie predicată atâta timp cât existau păcătoși care să o audă. Credința este la fel de necesară de-a lungul întregii ere creștine. Botezul este o rânduială perpetuă în biserică, iar slujitorii din secolul al XIX-lea botează „În numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt”, deoarece însărcinarea originară o cere. Termenii de mântuire enunțați în această însărcinare trebuiau să fie menținuți atâta timp cât păcătoșii puteau fi mântuiți. În paralel cu toate acestea, găsim în aceeași însărcinare daruri spirituale. În absența dovezilor că darurile urmau să fie limitate la o anumită perioadă a Bisericii Creștine, această însărcinare singură este o dovadă suficientă a perpetuității lor.” {3SG 9.4}

GLAD TIDINGS OF SALVATION, T. M. STEWARD, Review and Herald – 5 noiembrie 1867

„Totuși, va întreba cineva, oare această poruncă se extinde dincolo de apostoli? Eu cred că da. Nu cred că Hristos se aștepta ca ei vor trăi îndeajuns de mult pentru a predica Evanghelia întregii lumi. În Matei 28: 19, citim: „De aceea, duceți-vă și faceți ucenici din toate națiunile, botezându-i în Numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt …și iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul lumii”. Nu se aștepta ca ei să trăiască și să învețe până la sfârșitul lumii. Înțeleg că această însărcinare se adresează tuturor celor pe care El îi va alege în timpul dispensației pentru a predica Evanghelia. Atunci, având această însărcinare în mâinile noastre și făgăduința Mântuitorului nostru, suntem autorizați să predicăm Evanghelia, dacă El ne-a chemat. Ar trebui să fim atenți la faptul că El ne-a chemat și, de asemenea, că suntem calificați pentru această lucrare.”

HOLINESS TO THE LORD, BY ELD. I. SANBORN, Review and Herald – 18 februarie 1869

„Isus vorbește astfel acestui om convertit: „Dacă Mă iubește cineva, va păzi cuvântul Meu, și Tatăl Meu îl va iubi. Și Noi vom veni la el și vom locui împreună cu el” Ioan 14: 23. Aici putem vedea clar că Isus măsoară dragostea noastră față de El prin actele noastre de ascultare. El le-a spus apostolilor: «„Apoi Isus a venit la ei și le-a vorbit, zicând: Toată autoritatea Mi-a fost dată Mie în cer și pe pământ. De aceea, duceți-vă și faceți ucenici din toate națiunile, botezându-i în Numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt, învățându-i să păzească tot ce v-am poruncit. Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului. Amin.”»”

Did the Apostles Baptize in the Name of the Holy Ghost? D. M. Canright, Review and Herald – 22 august 1871

„În marea însărcinare a lui Hristos din Matei 28:19, 20, El i-a însărcinat pe apostolii Săi să-i boteze pe oameni în numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt. Acest lucru pare foarte clar și decisiv că numele tuturor celor trei ar trebui să fie folosite în botez; totuși, deoarece în mai multe locuri se menționează că oamenii au fost botezați în numele lui Isus, de aceea unii concluzionează că numele lui Isus a fost singurul din cele trei folosit în acel act.

În această privință, există un gând sugerat în Fapte 19:1-3: „S-a întâmplat că pe când era Apolo în Corint, Pavel, după ce a trecut prin ținuturile de sus, a venit în Efes. Și găsind câțiva ucenici le-a zis: Ați primit voi Duhul Sfânt când ați crezut? Și ei i-au zis: Nici n-am auzit măcar că este un Duh Sfânt. Și el le-a zis: Dar cu ce botez ați fost botezați? Și ei au răspuns: Cu botezul lui Ioan”. De ce i-a întrebat despre botezul lor când ei au spus că nu au auzit de Duhul Sfânt? În mod evident, ca să spună astfel: Cum se poate ca voi să nu fi auzit nici măcar de Duhul Sfânt, când totuși ați fost botezați? Cum ați putut fi botezați și totuși să nu auziți de Duhul Sfânt, când acesta este numit chiar în actul botezului? Atunci, pentru ce ați fost botezați? Având ideea că creștinii au fost botezați în numele Duhului Sfânt, aceasta a fost prima și cea mai firească întrebare care s-ar fi ridicat în mintea lui Pavel; în timp ce, dacă acest nume nu a fost auzit în timpul botezului, pare să existe puține sau niciun motiv pentru ca el să pună întrebarea despre botezul lor. După părerea mea, acesta pare un punct de vedere destul de puternic.”

Aici este unul dintre primele motive pentru care pare să existe o astfel de contradicție în scripturi.

Christ’s Commission to his Disciples, CHAS. B. REYNOLDS, Review and Herald – 8 aprilie 1873

„Când Hristos a încredințat însărcinarea Sa ucenicilor Săi, era ca ei să împlinească voia Sa, precum El a împlinit voia Tatălui Său: „De aceea, duceți-vă și faceți ucenici din toate națiunile, botezându-i în Numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt, învățându-i să păzească tot ce v-am poruncit. Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului. Amin” Matei 28:19, 20. Apostoli, ucenici, evangheliști, pastori, toți trebuie să îndeplinească și să învețe lucrurile pe care le-a făcut și le-a învățat Hristos (Luca 4:16), altfel sunt niște apostați, mincinoși față de marea însărcinare sub care pretind că acționează. Dacă ei sunt una în Hristos, vor face voia Lui, așa cum El, fiind una în Tatăl, îndeplinește voia Tatălui. Acest lucru completează lanțul și realizează o armonie deplină sub toate dispensațiile. Ioan 14:24.

Să ne ferim, așadar, de cei, indiferent cât de importanți sau de învățați ar fi, care adaugă sau scot ceva din învățătura și exemplul lui Isus; căci oricine învață fie mai mult, fie mai puțin decât a poruncit Hristos, nu poate fi un adevărat ucenic al său. „Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne! va intra în împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri. Mulți Îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne! N-am profețit noi în Numele Tău, și n-am scos noi demoni în Numele Tău, și n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău? Și atunci le voi spune: Niciodată nu v-am cunoscut; depărtați-vă de la Mine, voi, cei ce lucrați fărădelegea!” Matei. 7:21, 23. „La lege și la mărturie! Căci dacă nu vor vorbi după cuvântul acesta, este pentru că nu au lumină.” Isaia. 8:20.”

Un limbaj foarte puternic se vorbește în sprijinul formulei din Matei 28:19 în marea însărcinare. Dacă dragostea noastră pentru Isus se măsoară prin ascultarea noastră față de El, atunci ce facem atunci când respingem cuvintele Sale cu privire la botez? Poate că ar trebui să fim foarte atenți la orice acuzații care ar putea pune la îndoială cuvintele cu privire la botez.

Visions and Prophecy. HAVE THEY BEEN MANIFESTED AMONG SEVENTH-DAY ADVENTISTS?, G. I. Butler, Review and Herald – 12 mai 1874

„«Apoi Isus a venit la ei și le-a vorbit, zicând: Toată autoritatea Mi-a fost dată Mie în cer și pe pământ. De aceea, duceți-vă și faceți ucenici din toate națiunile, botezându-i în Numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt, învățându-i să păzească tot ce v-am poruncit. Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului. Amin» Matei 28:18-20. În virtutea acestei însărcinări, oamenii au fost autorizați să predice Evanghelia încă de când Hristos s-a înălțat la cer. Faptul că aceasta se extinde până la sfârșitul veacului nu poate fi contestat de nimeni. Împreună cu aceasta este făgăduința unei asistențe spirituale speciale, a unor daruri minune. Această însărcinare nu poate fi limitată numai la apostoli; la fel cum nici ajutorul făgăduit nu poate fi…

Această putere a fost acordată prin Duhul Sfânt și numai în virtutea influenței acestuia. Acel Duh este agenția prin care se realizează orice convertire. În numele acestuia, fiecare credincios este botezat. Fiecare convertire efectuată de Duhul Sfânt este cu adevărat un miracol, cu adevărat dincolo de orice putere umană. Dacă, prin urmare, fiecare credincios trebuie să fie botezat în numele acestui agent, trebuie să fie evident că manifestarea acestuia trebuia să continue atâta timp cât existau credincioși. Astfel, Domnul Nostru declară în Matei: „Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului”. Cum avea să fie cu ei? Niciodată, de la înălțarea Sa, nu a fost personal cu ucenicii Săi. Făgăduința prevede, așadar, că El va fi cu ei prin Duhul Său. Acel Duh purcede de la Tatăl și de la Fiul; și prin intermediul duhului s-a înfăptuit orice minune. Aici avem o dovadă certă că agentul prin care se manifestau darurile minune urma să continue cu adevărata biserică până la sfârșitul veacului.”

A FEW REASONS FOR OBSERVING THE SABBATH, Eld. PRIN, Eld. A. O. BURRILL, Review and Herald – 5 aprilie 1876

„Întrucât am fost invitat să vă vorbesc în această seară, voi da citire din Matei 28:19, 20: „De aceea, duceți-vă și faceți ucenici din toate națiunile, botezându-i în Numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt, învățându-i să păzească tot ce v-am poruncit. Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului. Amin”. Aceste cuvinte conțin marea însărcinare a Domnului Nostru, prin autoritatea căreia apostolii Săi de atunci și slujitorii Săi de după aceea trebuiau să meargă și să învețe Evanghelia tuturor națiunilor. Dar ce trebuiau ei să învețe? Mandatul este clar: Învățați-i, spune textul, „învățându-i să păzească tot ce v-am poruncit”. Prin aceasta, observați că El se referă la lecțiile și instrucțiunile pe care le dăduse în timpul slujbei Sale aici pe pământ. Astfel, ei trebuie să-și amintească și să pună în practică aceste lecții pe care le-au învățat de la Hristos.”

Ellen White (1878)

„Prejudecata evreilor a fost stârnită pentru că ucenicii lui Isus nu au folosit exact cuvintele lui Ioan în ritualul botezului. Ioan boteza pentru pocăință, dar ucenicii lui Isus, în urma mărturisirii credinței, botezau în numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt. Învățăturile lui Ioan erau în deplină armonie cu cele ale lui Isus, însă ucenicii săi au devenit invidioși de teamă că influența lui se micșora. Între ei și ucenicii lui Isus s-a iscat o controversă cu privire la forma cuvintelor potrivite pentru a fi folosite la botez și în cele din urmă cu privire la dreptul celor din urmă de a boteza.” {2SP 136.3}

Thoughts on Baptism No. 8, J. H. Waggoner, Semnele Timpului – 3 iunie 1880

„Deoarece în Faptele Apostolilor 2:38; 8:16 și 19:5 se spune că erau botezați în numele lui Isus, unii au dedus că apostolii au botezat numai în numele lui Hristos. Dar această concluzie este lipsită de orice temei. Pentru a descoperi falsitatea acestei idei, va fi necesar doar să examinăm termenii însărcinării în temeiul căreia au acționat.

1. Mântuitorul le-a spus să facă ucenicidin toate națiunile și să-i boteze în numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt.

2. Le-a poruncit să rămână la Ierusalim până când vor fi înzestrați cu putere de sus. Nu trebuiau nici să predice, nici să boteze până când Duhul Sfânt nu va veni peste ei.

3. Puterea făgăduită a venit peste ei în ziua Cincizecimii; și în acea zi a fost rostită prima predică după ce a fost dată marea însărcinare.

4. Dacă nu botezau în numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt, nu se supuneau poruncii Domnului lor – nu îndeplineau însărcinarea în temeiul căreia acționau și prin care numai ei aveau autoritatea de a boteza. Avem încredere că nimeni nu va fi dispus să riște să ajungă la o astfel de concluzie.

Dacă înregistrarea din Faptele Apostolilor ar fi singura dovadă în acest caz, omiterea numelor Tatălui și a Duhului Sfânt ar putea fi considerată ca fiind convingătoare. Dar știind că ei acționau în baza unei însărcinări, ai cărei termeni specifici cereau folosirea celor trei nume sacre, cazul pare cu totul diferit. Când luăm în considerare prejudecata care exista printre evrei împotriva persoanei și a numelui lui Isus, vedem un motiv întemeiat pentru care numele Său ar trebui să fie prezentat în mod deosebit pentru ei, pentru că nu exista o astfel de prejudecată împotriva numelor Tatălui și Duhului Sfânt. Dar să tragem de aici concluzia că nu au ascultat de porunca Domnului Lor – că nu și-au îndeplinit însărcinarea de a boteza în numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt – este mai mult decât ne permite mărturia inspirată.”

Mai sus, Waggoner oferă mai multe sugestii și detalii cu privire la aceste contradicții

Baptism, James White, Review and Herald – 14 februarie 1878

„Pentru ca rânduiala botezului să fie administrată în mod corespunzător, administratorul ar trebui să-l instruiască pe candidat în următoarele, particulari.

1.Să își închidă gura în clipa în care administratorul a terminat de rostit cuvintele: „Te botez acum, în numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt, amin” și să se asigure că nu-și trage respirația în timp ce este scufundat în apă. Dacă acest lucru va fi respectat cu strictețe de către candidat, nu se va simți stânjenit de o strangulare neplăcută”.

Ambassadors for Christ, James White, Semnele timpului – 14 noiembrie 1878

„Ambasadorii lui Dumnezeu, adevărații slujitori ai lui Hristos, prin autoritatea marii lor însărcinări, botează «în numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt». Acest lucru nu numai că arată importanța botezului, ci și faptul că atât Tatăl și Fiul, cât și Duhul Sfânt, au un rol în convertirea păcătoșilor. Tatăl este Legiuitorul nostru, Hristos este Mijlocitorul nostru, iar Duhul Sfânt este cel care ne mustră, ne mângâie și ne sfințește. Dumnezeu să aibă milă de cei care se convertesc printr-o evanghelie în care nu este prezent decât Fiul, lăsându-L pe Tatăl în afară cu totul, iar scufundarea înlocuiește locul Duhului Sfânt. Nu este de mirare că slujitori din acest fel se îndepărtează de limbajul găsit în însărcinarea originală și își botează convertiții în «numele Domnului Isus»”.

Ellen White (1878)

„Acești ucenici nu cunoșteau misiunea Duhului Sfânt, pe care Isus a făgăduit-o poporului Său credincios, pentru a fi viața și puterea bisericii. Când Pavel i-a întrebat dacă au primit Duhul Sfânt, ei au răspuns: „ Nici n-am auzit măcar că este un Duh Sfânt”. Pavel a întrebat: „ Dar cu ce botez ați fost botezați?”, iar ei au răspuns: „ Cu botezul lui Ioan”. Apostolul a început apoi să le prezinte marile adevăruri care sunt temelia nădejdii creștinului.” {3SP 416.3}

„Le-a istorisit despre viața lui Hristos pe pământ și despre moartea Sa crudă și rușinoasă. Le-a relatat cum Domnul vieții a sfărâmat barierele mormântului și a înviat triumfător asupra morții. El a repetat însărcinarea Mântuitorului către ucenicii săi: „ Toată autoritatea Mi-a fost dată Mie în cer și pe pământ. De aceea, duceți-vă și faceți ucenici din toate națiunile, botezându-i în Numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt”. De asemenea, le-a vorbit despre făgăduința lui Hristos de a trimite Mângâietorul, prin a cărui putere se vor face semne și minuni puternice, și a descris împlinirea glorioasă a acestei făgăduințe în ziua Cincizecimii.” {3SP 416.4}

THOUGHTS ON MATTHEW 28:19, BY G. W. Amadon, Review and Herald – 29 ianuarie, 1880

„În acest text, Domnul Nostru poruncește ca neamurile pământului să fie botezate „în numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt”. Întrebare: Faptul de a fi botezat „în numele Tatălui” nu înseamnă oare că scopurile și acțiunile noastre sunt în armonie cu voința sfântă a Tatălui? Acum, în sensul cel mai deplin al acestui pasaj, pot fi botezați în numele Tatălui persoane care, cu bună știință sau din ignoranță, trăiesc în neascultare față de legea Tatălui? Această lege, cele zece porunci, este o transcriere a gândului Său. Prin supunerea față de această lege, prin credința în sângele lui Hristos, suntem apropiați de Dumnezeu. Dar ce se întâmplă cu acel botez în care indivizii sunt botezați în eroarea respectării unui Sabat fals? Pot fi astfel, în litera și spiritul lor, în sensul cel mai înalt al marii însărcinări, botezați în numele Tatălui

Din nou, persoanele trebuie să fie botezate „în numele Fiului”. Oare nu înseamnă și aceasta că trebuie să fim una cu Fiul? Dar cum ar putea fi botezat „în numele Fiului”, în sensul complet al textului, cineva care ignoră în totalitate unele dintre cele mai clare cerințe ale „credinței lui Isus”? „Porunca respinsă” a lui Ioan al XIII-lea ar putea fi menționată ca un exemplu particular, cu toate că ar putea fi menționate multe altele.

În cele din urmă, persoanele trebuie să fie botezate „în numele Duhului Sfânt”. Acum, cu toată sinceritatea, poate o persoană, în sensul cel mai deplin al acestui pasaj, să fie botezată în numele Duhului Sfânt și, în același timp, să nege perpetuitatea darurilor Duhului lui Dumnezeu? Această idee ar putea fi mult prelungită, dar simpla sugestie pare suficientă.”

Iată câteva lucruri pe care le observăm acum: 1. Este clar că biserica AZȘ a folosit această formulă. 2. Pionierii nu au fost deloc adepți ai botezului doar în numele lui Isus. 3. Vedem un raționament cu privire la ceea ce înseamnă să fii botezat în numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt.

GOSPEL BAPTISM, BY ELD. D. T. BOURDEAU, Review and Herald – 12 februarie, 1884

„Apoi Isus a venit la ei și le-a vorbit, zicând: Toată autoritatea Mi-a fost dată Mie în cer și pe pământ. De aceea, duceți-vă și faceți ucenici din toate națiunile, botezându-i în Numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt” Matei 28:18, 19.

„Această poruncă dată de Isus ucenicilor Săi chiar înainte de înălțarea Sa, nu vine de la un om obișnuit, ci de la Fiul divin al lui Dumnezeu, căruia i-a fost dată toată autoritatea în cer și pe pământ, prin această poruncă, sarcina de a boteza este legată în mod inseparabil de a învăța Evanghelia. Aceeași autoritate care le poruncește aici ucenicilor să învețe neamurile, le poruncește în egală măsură să-i boteze. Observați că autoritatea Tatălui Veșnic și a Duhului Sfânt este la fel de adevărat implicat în această poruncă ca și cea a Fiului lui Dumnezeu; căci botezul trebuie administrat „în numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt”. Botezul fiind poruncit de o autoritate atât de înaltă și ocupând un loc atât de proeminent în însărcinarea evanghelică, merită cu siguranță atenția noastră serioasă și ne putem aștepta în mod rezonabil ca Cuvântul lui Dumnezeu să nu eșueze în a ne da adevărata sa semnificație.”

Întrebări și răspunsuri, G. W. Morse, Review and Herald – 16 februarie 1886

384 – DE CE BOTEZAȚI ÎN NUMELE TATĂLUI, AL FIULUI ȘI AL DUHULUI SFÂNT?

Vă rog să-mi oferiți argumente biblice pentru folosirea numelor „Tatălui, Fiului și Duhului Sfânt”, în administrarea ritualului botezului, în loc de „Domnul Isus”, așa cum se găsește în Fapte 19:5 și Romani 6:3. S. MCA.

„Însărcinarea dată de Cristos, care se găsește în Matei 28:19, sună în felul următor: „De aceea, duceți-vă și faceți ucenici din toate națiunile, botezându-i în Numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt”. Cu siguranță, aceasta este o dovadă cât se poate de clară și de încredere pentru susținerea oricărei doctrine sau practici, fiind un „așa zice Domnul” clar și fără echivoc, și ar trebui să fie suficientă pentru orice cerere. Nu putem vedea că Faptele Apostolilor 19:5 sau Romani 6:3 oferă o autoritate pentru a ne abate de la însărcinarea lui Hristos, sau că acestea intră în vreun fel în conflict cu această însărcinare. În Fapte 19:5 se vorbește despre cazul unor ucenici din Corint, care fuseseră botezați după botezul lui Ioan; și când li s-au dat informații suplimentare referitoare la Duhul Sfânt și la Domnul Isus, au fost rebotezați. Deoarece se afirmă că au fost botezați „în numele Domnului Isus”, nu este o dovadă că nu au fost botezați și în numele Tatălui și al Duhului Sfânt. De ce anume este menționat în mod special „numele Domnului Isus” nu apare, cu excepția cazului în care, ca urmare a tendinței naturale a evreilor de a-L respinge pe Hristos, aceasta era o caracteristică demnă de o mențiune specială. Este de la sine înțeles că au fost botezați în numele Tatălui, deoarece nu exista nicio îndoială în acest sens; iar faptul că acest act de rebotezare era determinat de instrucțiuni referitoare la Duhul Sfânt, ar trebui să fie o dovadă suficientă că au fost botezați și în acest nume. În Romani 6:3, botezul este luat în considerare doar cu referire specială la moartea lui Hristos, și nu în ceea ce privește semnificația sau efectul acestuia în întregime.”

Amintiți-vă declarația de mai sus a lui Canright despre acest subiect și declarația lui Ellen White de pe pagina anterioară. Morse oferă aici și gânduri suplimentare asupra situației, respingând în același timp ideea că ar trebui să existe un conflict între versetele aparent aflate în contradicție între ele.

SCRIPTURAL BAPTISM. NO. 9, J. G. Matteson, Adevărul prezent – 4 decembrie 1886

„Isus i-a însărcinat pe ucenicii Săi să propovăduiască Evanghelia și să boteze în numele Duhului Sfânt, precum și în numele Tatălui și al Fiului. Iar în predica impresionantă rostită de apostol în ziua Cincizecimii, în temeiul acestei însărcinări, botezul a fost prezentat ca o condiție pentru binecuvântarea Duhului Sfânt: „Pocăiți-vă; și fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Cristos, spre iertarea păcatelor; și veți primi darul Duhului Sfânt”. Faptele Apostolilor 2:38…

…Pentru a lămuri acest subiect este necesar să înțelegem ce înseamnă să faci ceva în numele lui Dumnezeu, deoarece apostolii nu trebuiau doar să boteze, ci și să învețe în numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt. (Vezi Mat. 28:19.) A face ceva pentru altul înseamnă a face în locul lui și cu autoritate din partea acestuia. De exemplu, o firmă care include trei persoane îi dă unui om autoritatea de a merge într-o altă țară și de a face afaceri pentru ei, atunci el poate face acest lucru în numele lor, iar acțiunile sale sunt autorizate la fel de bine ca și cum firma însăși ar fi fost prezentă. Dar numărul de persoane din firmă nu ar indica în niciun caz faptul că el ar trebui să efectueze afacerea de trei ori.

Multe texte din Scriptură arată că expresia „în numele lui Isus” înseamnă a face o lucrare pentru Isus având autoritate de la El, iar unde se vorbește despre Isus, este indicat și Tatăl și Duhul Sfânt. Acest fapt devine și mai evident atunci când constatăm că Scriptura nu vorbește nicăieri despre botezul doar în numele Tatălui sau doar al Duhului Sfânt, ci doar numele lui Isus este folosit în acest fel, deoarece El era una cu Tatăl și cu Duhul Sfânt. Ioan 17:21, 22. În ziua Cincizecimii, trei mii de persoane s-au botezat în numele lui Isus Hristos. Faptele Apostolilor 2:38, 41. Omul șchiop din templu a fost vindecat în numele lui Isus Hristos. Cap. 3:6. Consiliul iudaic le-a interzis apostolilor să vorbească și să învețe în numele lui Hristos. Cap. 4:18; 5:40. Bărbații și femeile din Samaria care au crezut în Evanghelie au fost botezați în numele lui Isus Hristos. Cap. 8:12, 16. Pavel a învățat în numele lui Isus Hristos. Cap. 9:27, 29. De asemenea, în Numele lui Isus, a scos afară duhurile rele. Cap. 16:18.

Acestea și multe alte exemple arată că, atunci când apostolii învățau botezul și făceau minuni în numele lui Isus, ei făceau acest lucru în locul Lui și cu autoritatea Sa. Și nimeni nu poate nega în mod rezonabil că această autoritate a fost dată de Tatăl și de Duhul Sfânt, precum și de Fiul, căruia îi aparținea în mod special lucrarea de ispășire și mântuire. De aceea, Isus a zis când a dat însărcinarea ucenicilor săi: „Toată autoritatea Mi-a fost dată Mie în cer și pe pământ. De aceea, duceți-vă și faceți ucenici din toate națiunile, botezându-i în Numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt”. Matei 28:18, 19.

THOUGHTS ON BAPTISM – Nr. 3, BY ELD. PRIN ELD. J. W. WATT, Review and Herald – 18 decembrie 1888

„ … În articolele anterioare s-a luat în considerare ceea ce trebuie să facem pentru a primi botezul în numele Tatălui și în numele Fiului. Am învățat că este necesar să avem o bunăvoință a minții de a păzi toate poruncile Tatălui, să avem credință în Fiul Său și să fim dispuși să ne exprimăm această credință mergând mai departe în toate rânduielile date de Fiul, înainte de a putea primi în mod consecvent botezul în numele Tatălui și în numele Fiului. Ne întrebăm acum ce trebuie să facem pentru a primi în mod consecvent botezul în numele Duhului Sfânt? Evident, trebuie să credem că există un Duh Sfânt și că acesta are ceva de-a face cu mântuirea noastră, altfel nu ar fi fost numit în însărcinarea…

… Având toate aceste mărturii în fața noastră, și multe altele care ar putea fi date, în ce condiție trebuie să fie o persoană pentru a primi botezul în numele Duhului Sfânt, în strictă armonie cu această mare însărcinare? În mod sigur, trebuie să creadă că există un Duh Sfânt, o putere reală trimisă de Dumnezeu în armonie cu făgăduința Sa, că acesta este în lume, mustrând-o de păcat și că el însuși a fost mustrat de către acest Duh; că acum, când se întoarce la Dumnezeu, îi va fi dat ca Mângâietor, iar dragostea lui Dumnezeu va locui astfel în inima sa; și că va fi condus de acest Duh atâta timp cât se va strădui cu ardoare să facă voia lui Dumnezeu. De asemenea, trebuie să aibă credință în darurile Duhului, în măsura în care a reușit să afle despre ele, și trebuie să creadă că Dumnezeu le-a rânduit să fie puse în biserică și că vor rămâne acolo atâta timp cât Dumnezeu are un popor pe pământ.

Poate cineva să fie botezat în numele Duhului Sfânt și acest botez să fie acceptabil pentru Dumnezeu, dacă nu crede că există un Duh Sfânt? Cred că nu. În concluzie, ce găsiți în această însărcinare dată de Mântuitorul?

1. Pentru a fi botezați în numele Tatălui, trebuie să păstrăm sau să fim dispuși să păzim poruncile Tatălui. Aici avem păzirea poruncilor lui Dumnezeu.

2. Pentru a fi botezați în numele Fiului, trebuie să avem credință în Fiul și să fim dispuși să arătăm această credință prin conformarea la rânduielile pe care ni le-a dat Fiul lui Dumnezeu. Aici avem credința lui Isus.

3. Pentru a fi botezați în numele Duhului Sfânt, trebuie să credem că există un Duh Sfânt în lume, cu slujbele și darurile acestuia.”

Uitați-vă la primul citat oferit, care vine de la Uriah Smith, pe prima pagină. Adventiștii de ziua a șaptea cred în existența nu numai a Tatălui și a Fiului, ci și a Duhului Sfânt. Ei credeau în trei, deși, din nou, nu în același mod „tradițional” trinitarian.

BAPTISM, BY MRS. T. M. LANE, Review and Herald – 5 iulie 1892

„ «De aceea, duceți-vă și faceți ucenici din toate națiunile, botezându-i în Numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt» Matei 28:19. În timp ce Isus le transmitea ultimele instrucțiuni ucenicilor Săi, chiar înainte de a se înălța la cer, El a făgăduit mântuirea celor care vor crede și vor fi botezați…

„… Potrivit cuvintelor marii însărcinări, trebuie să fim botezați în „numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt”. Fiind botezați în numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt, devenim, în sens foarte sacru, una cu Dumnezeu; adică, cât de aproape putem fi ca Ei în duh și în adevăr. Acum, cum poate cineva să fie botezat în mod real și adevărat în numele Tatălui, și totuși să încalce în mod constant legea Tatălui, care este revelația voinței, ca în cazul celor care păzesc în mod onest prima zi a săptămânii ca Sabat? Și cum poate fi botezat în mod real și adevărat în numele Fiului o persoană care se opune literei și practicii unor îndatoriri foarte importante cuprinse sub titlul de credință în Isus? De exemplu, citiți capitolul 13 din Ioan. Și cum poate o persoană să fie botezată în mod real și adevărat în numele Duhului Sfânt, și totuși să fie diametral opusă în doctrină și practică darurilor și lucrărilor Duhului Sfânt al lui Dumnezeu?…”

Begging the Questions, M. E. Kellogg, Review and Herald – 10 aprilie 1894

„Este evident de ce sunt folosite cele trei nume, pentru că în experiența care culminează în actul botezului au fost implicate trei agenții – Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, Noi ne pocăim față de Dumnezeu, avem credință în Hristos și așteptăm ca Duhul Sfânt să ne sfințească.”

Din nou, aici vedem mai multe răspunsuri cu privire la ceea ce înseamnă să fii botezat în numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt și o recunoaștere clară a credinței în existența celor trei agenții. De asemenea, trebuie remarcat faptul că se pune un accent deosebit pe Duhul Sfânt, pe lucrarea și darurile acestuia, și nu pe folosirea formulei pentru a cere un anumit punct de vedere asupra persoanei Duhului Sfânt. Aceasta era poziția pionierilor, deoarece se înțelegea că personalitatea Duhului Sfânt va fi întotdeauna o chestiune de dezbatere.

E. J. Waggoner, Adevărul Prezent – 30 mai 1895

„În numele lui Isus – Această afirmație înseamnă pur și simplu că ei vor fi într-adevăr o Biserică a lui Hristos, membri ai trupului Său. Acest lucru este evident din faptul că biserica este trupul lui Hristos, iar oamenii devin membri ai ei prin botez (vezi 1Corinteni 12:13; Galateni 3:27, care au fost deja citate); și mai mult, cei care sunt astfel botezați în Hristos sunt botezați în numele Fiului, precum și în cel al Tatălui și al Duhului Sfânt. Matei 18:19

Prin urmare, a fi adunați în numele lui Isus înseamnă a fi adunați în supunere umilă față de El ca singurul Cap al bisericii și singurul care are autoritatea de a da porunci bisericii…”.

PREACHING AND BAPTIZING IN HIS NAME, A. T. Jones, Review and Herald – 1 octombrie 1895

„Când slujitorii Săi sunt trimiși să predice „în numele Lui”, primesc și porunca de a boteza în numele Lui: „, botezându-i în Numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt”. „Pocăiți-vă; și fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos”. Faptele Apostolilor 2:38. În cazul în care predica a fost ținută în numele Lui, botezul poate fi făcut în numele Lui. Altminteri nu, căci în acest caz persoanele care urmează să fie botezate nu vor cunoaște numele Lui; și dacă nu cunosc numele Lui, cum vor putea fi botezați – îngropați, copleșiți, pierduți din vedere – în numele Lui; căci aceasta este ceea ce înseamnă botezul în numele Lui.”

„Faptul că o persoană este botezată în numele Lui înseamnă mult mai mult decât o simplă pronunțare a frazei și apoi o îngropare în apă. A fi botezat în numele Domnului, înseamnă cu adevărat că, așa cum persoana este îngropată, copleșită și pierdută din vedere în apă, tot așa este îngropată, copleșită și pierdută din vedere în numele, caracterul, natura Domnului. Înseamnă că firea și caracterul vechi, original al acelei persoane nu mai sunt văzute în lume, ci în locul lor, firea și caracterul Domnului. Aceasta înseamnă că el nu mai trebuie să se manifeste în lume; ci Dumnezeu, în locul său, se va manifesta în lume prin el.”

„Aceasta este ceea ce înseamnă botezul „în numele Lui”, atât în cuvintele grecești, cât și în doctrina Scripturii. Dar cum vor fi botezați oamenii în numele Lui, dacă nu-i cunosc numele! Și cum vor cunoaște ei numele Lui, dacă nu vor fi instruiți în numele Lui și nu vor face cunoscut numele Lui poporului? O, fie ca toate predicile să fie cu adevărat „în numele Lui”, pentru ca poporul să fie cu adevărat botezat „în numele Lui”, pentru ca făgăduința să se împlinească acum: «Poporul Meu va cunoaște numele Meu».”

Into the Name, Editorial (Editor: M. C. Wilcox, Assistant Editor: E. J. Waggoner), Semnele Timpului – 3 iunie 1897

„Formula de botez, dacă se poate folosi această expresie, care se găsește în Matei 28:19, spune așa „De aceea, duceți-vă și faceți ucenici din toate națiunile, botezându-i în Numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt”. Cuvintele nu sunt concepute, totuși, pentru a exprima o formă exactă care ar trebui folosită întotdeauna (vezi Fapte 2:38; 19:5), ci pentru a exprima un fapt important cu privire la ceea ce înseamnă adevărata ucenicie.

Al Tatălui – Numele Tatălui este EU SUNT, Iehova, și exprimă caracterul Celui care„ este drept în toate căile Sale și îndurător în toate lucrările Sale”…. A fi botezat în numele Lui înseamnă a primi din mila, compasiunea, iertarea și bunătatea Sa. Înseamnă a fi făcut neprihănit. Isus a venit în numele Tatălui Său, având neprihănirea Tatălui…

În Numele Fiului – Singurul mare fapt sublim în caracterul Fiului lui Dumnezeu este cel afirmat în Filipeni 2:1. 2:5-8… A fi botezat în numele Lui înseamnă a renunța la sine, a renunța la toate în favoarea lui Dumnezeu, a renunța la orice dorință, la orice ambiție, la orice putere și abilitate și a le așeza pe toate la picioarele Sale binecuvântate, pentru ca El să facă cu ele și cu noi ce vrea. Aceasta este consacrarea. Aceasta era mintea lui Isus. Aceasta este ceea ce trebuie făcut pentru a fi botezat în numele Său.

În Numele Duhului Sfânt – Peste tot în Scripturi, Duhul Sfânt sau Duhul lui Dumnezeu este mijlocul care operează, forța care lucrează, puterea lui Dumnezeu care se manifestă în realizarea scopului Său. Este forța vitală măreață care lucrează voința lui Dumnezeu în armonie cu legea Sa sfântă. A fost puterea creatoare de la început, în creație, care a clocit peste haos și a adus ordine. (Geneza 1:2) Este puterea care recreează și populează din nou pământul pustiu. Psalmul 104:30. Schimbă inima și mintea și aduce la naștere omul nou în Hristos Isus. (Eze. 36:26, 27; Ps. 51:10-12; Ioan 3:3-5). Este acea putere din Cuvânt prin care suntem sfințiți, prin care suntem în stare să înfăptuim neprihănirea legii lui Dumnezeu, manifestată prin roadele Duhului în viața noastră pe scurt, prin acel Duh puternic, prin acea viață și energie divină, dragostea lui Dumnezeu intră în inima care odinioară urâse legea lui Dumnezeu, care se odihnea peste Domnul nostru cu atâta plinătate, care Îi permitea să facă minuni, care-L pregătea pentru lucrarea Sa binecuvântată de „a face binele”. (Romani 5:5; Ioan 3:34; Matei 12:28; Luca 4:18; Faptele Apostolilor 10:38.) Este Duhul lui Dumnezeu, Duhul lui Hristos, Duhul Adevărului și al Harului, Mângâietorul, forța de viață puternică și plinătatea dumnezeirii, trimis în lume pentru a-i salva și a-i păzi.

Botezat pentru slujire – Botezul Duhului, fiind botezat în numele Duhul Sfânt (Hagios Pneuma), este un botez pentru slujire. Este o pregătire pe care Dumnezeu o oferă pentru ca noi să putem face lucrarea Sa în felul Său. Însă acest botez trebuie să fie urmat de curățirea de păcat și de golirea de sine…

În Numele Lui – Și cu toate că subiectul este descris în detaliu în Matei 28:19 (R.V.), „în numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt”, totul este inclus în numele lui Isus Hristos; „Căci în El locuiește trupește toată plinătatea Dumnezeirii; și voi sunteți compleți în El, care este Capul oricărei domnii și stăpâniri”. Coloseni 2:9,10. În El se aflau numele sau caracterul Tatălui, propriul Său caracter și plinătatea Duhului. De aceea, când citim că apostolii au botezat în numele Lui, ei au îndeplinit porunca Domnului nostru (Faptele Apostolilor 19:5). Duhul lui Dumnezeu este aici reprezentantul Său, viața Sa dăruită copiilor Săi pentru a-i pregăti pentru slujire. Cei care Îl primesc cu adevărat pe Hristos vor primi și Duhul Său.”

Acum vedem clar ideea exprimată, că formula găsită în Matei 18:29 și în Fapte 2:38 sunt similare. Scriitorii echivalează „în numele lui Isus” cu „în numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt”, și nu ridică pur și simplu niciun conflict între cele două. Se poate vedea, pe bună dreptate, cel puțin cum unii pot concluziona că „în numele lui Isus”, conține autoritatea Tatălui și a Duhului Său. Totuși, această poziție este departe de aceea care respinge „Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt”, pentru a accepta doar „în numele lui Isus”. Această poziție este cea pe care oamenii ar trebui cu siguranță să se ostenească să o promoveze și să o accepte. După cum s-a văzut deja, și după cum se va vedea și în continuare, Spiritul Profeției prin Ellen White folosește în mod constant formula care afirmă: „în numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt”.

Ellen White (1897)

Hristos le-a dat urmașilor Săi o făgăduință fermă că, după înălțarea Sa, le va trimite Duhul Său. „ De aceea, duceți-vă”, a spus El „și faceți ucenici din toate națiunile, botezându-i în Numele Tatălui [un Dumnezeu personal] și al Fiului [un Prinț și Mântuitor personal] și al Duhului Sfânt [trimis din ceruri pentru a-L reprezenta pe Hristos]; învățându-i să păzească tot ce v-am poruncit. Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului.” {RH 26 octombrie 1897, par. 9}

Cuvântul pe care Domnul mi l-a dat pentru slujitorii noștri și pentru bisericile noastre este: „Mergeți înainte”. „Toată autoritatea Mi-a fost dată Mie în cer și pe pământ. De aceea, duceți-vă și faceți ucenici din toate națiunile, botezându-i în Numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt, învățându-i să păzească tot ce v-am poruncit. Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului” (Matei 28:18-20). {Lt54-1898.23}

HIS NAME, J. C. MUSSELMAN, Review and Herald – 2 aprilie 1901

„Descoperim că, atunci când apostolii au fost trimiși să facă minuni în numele lui Hristos, ei au folosit întotdeauna numele Lui. Credincioșii au fost botezați „în numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt” și în numele lui Isus au fost scoși dracii. Dacă aceste cuvinte devin o simplă formă, problema nu este că se folosește numele lui Hristos, ci că Duhul Sfânt nu le însoțește. Căci cum poate cineva care nu are Duhul lui Hristos să transmită altuia, prin cuvânt sau faptă, ceea ce el însuși nu are?”

LESSON FOR SUNDAY, 12 mai, 1901 – THE GREAT COMMISSION.

„Ei trebuiau să boteze în numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt. Legea Tatălui este aceea pe care păcătosul a încălcat-o, prin sacrificiul lui Hristos, încălcarea acestei legi este iertată, iar Duhul Sfânt este cel care-l determină să se pocăiască de greșeala comisă, de aici și porunca de a se boteza în numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt.”

Ellen White (1901)

„Hristos a făcut din botez semnul intrării în împărăția Sa spirituală. El a făcut din aceasta o condiție fermă pe care trebuie să o îndeplinească toți cei care doresc să fie recunoscuți ca fiind sub autoritatea Tatălui, a Fiului și a Duhului Sfânt. Înainte ca omul să-și poată găsi un cămin în biserică, înainte de a trece pragul Împărăției spirituale a lui Dumnezeu, el trebuie să primească întipărirea numelui divin: «Domnul, Neprihănirea noastră»”. Ieremia 23:6. {6T 91.2}

THE OUTCOME OF THE GOSPEL, BY T. H. CRADDOCK, Semnele Timpului – 29 februarie 1904

„«De aceea, duceți-vă» – „de aceea” înseamnă „din acest motiv”; motivul menționat în versetul anterior, și anume: „ Toată autoritatea Mi-a fost dată Mie în cer și pe pământ”. «De aceea, duceți-vă și faceți ucenici din toate națiunile, botezându-i în Numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt, învățându-i să păzească tot ce v-am poruncit. Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele (întotdeauna sau până la sfârșitul veacului), până la sfârșitul veacului»” Mat. 28:29, 20.

Afirmația privind botezul în numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt, împreună cu explicațiile necesare.

Ellen White (1905 – 1906)

„Noi avem dreptul; El ne-a poruncit să mergem „în numele Lui”. El ne-a zis să botezăm în numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt și să predicăm Evanghelia Sa”. {Ms192-1905.14}

„Există trei persoane vii din trioul ceresc. În numele acestor trei puteri – Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt – sunt botezați cei care-L primesc pe Hristos prin credință vie, iar aceste puteri vor conlucra cu ascultătorii supuși ai cerului în eforturile lor de a trăi noua viață în Hristos”. {BTS 1 martie 1906, par. 2}

Alte informații de la Ellen White, ulterior, cu privire la a merge mai departe „în numele Lui”. De asemenea, vedem confirmarea credinței cu privire la trio, precizată aici ca fiind „trei persoane vii” și „trei puteri”.

The Commission and Power, W. M. HEALRY, Adevărul prezent – 9 ianuarie 1909

„Când Isus era pe punctul de a se înălța la cer după învierea Sa, El le-a spus ucenicilor Săi [citește] …Matei 28:18-20. Această solie se adresează tuturor neamurilor. Și Isus a făgăduit că va fi cu solii Săi „în toate zilele”, până când lucrarea se va încheia, „până la sfârșitul veacului”, și că va fi cu ei, nu în slăbiciune, ci având „toată autoritatea(putere)… în cer și pe pământ”. Această putere, așadar, este la dispoziția și în folosul mesagerului lui Hristos. Dar mesagerul trebuie să ducă solia adevărată și să fie găsit „învățându-i să păzească tot ce v-am poruncit”. Dacă solul nu reușește să „vestească tot sfatul lui Dumnezeu”, dacă din motive egoiste „reține o parte”, atunci făgăduința nu este pentru el. Dar cel care oferă și învață totul, așa cum a învățat Hristos, va avea acces la „toată puterea”, precum și la părtășia și ajutorul Domnului harului și al slavei.”

În unele articole anterioare am întâlnit sentimente puternice exprimate aici, recunoscând Matei 28:19, dar și faptul că mesagerii lui Dumnezeu trebuie să îndeplinească ceea ce Hristos ne-a poruncit să facem. În timp ce următorul citat împărtășește conceptul că „în numele lui Isus” este echivalent cu marea însărcinare cu privire la botez.

Question Corner, Semnele timpului – 26 septembrie 1911

„Botezul în numele lui Isus era echivalent cu ceea ce se afirmă în Matei 28:19, 20 – „ botezându-i în Numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt”. A fi botezat în numele Tatălui însemna a însuși caracterul Tatălui – neprihănirea lui Dumnezeu atribuită lor, toate păcatele lor fiind iertate. A fi botezat în numele Fiului înseamnă o renunțare absolută a eului. „S-a dezbrăcat pe Sine”, ca Dumnezeu să-L umple. A fi botezat în numele Duhului înseamnă a fi pregătit pentru slujire; căci prin puterea Duhului, copiii lui Dumnezeu Îl slujesc, iar prin Duhul Sfânt sunt împărțite fiecăruia dintre ei daruri.”

Următorul și ultimul articol, înainte de a încheia, se referă la cuvintele despre botez ca fiind o „formulă dată de Dumnezeu”, iar apoi vorbește despre ce înseamnă să fii botezat în numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt.

Baptized Into the Name, C. M. M. Snow, Review and Herald – 26 septembrie 1912

„Există o semnificație în faptul că cei care se predau lui Dumnezeu, ajung să fie posesiunea Sa de bunăvoie și se alătură poporului Său, sunt botezați în numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt. Întreaga formulă dată de Dumnezeu corpului creștin înseamnă ceva… Ce înseamnă să fii botezat în numele Tatălui? Înseamnă că ne-am manifestat dorința de a avea caracterul Tatălui, căci numele Lui reprezintă caracterul Său. Dar pentru a avea caracterul Său, trebuie să fim în armonie cu voința Sa. Având în vedere că voința Lui este exprimată în legea Sa, ceea ce înseamnă că principiile legii, legea în întregime, trebuie să fie principiile de acțiune ale vieții noastre. Hristos le-a declarat urmașilor Săi că, văzându-L pe El, Îl vedeau pe Tatăl. Acest fapt era adevărat pentru că nicio altă voință decât voința Tatălui nu-L anima în toată viața Sa…

Ce înseamnă să fii botezat în numele Fiului? În primul rând, înseamnă că L-am acceptat ca Mântuitor personal, că suntem ai Lui datorită puterii de răscumpărare a sângelui Său vărsat la Golgota. Dar a fi botezat în numele Lui presupune că ne asumăm aceeași atitudine față de Legea lui Dumnezeu pe care a avut-o și El, că eul nostru este așezat pe altar, că nu mai căutăm propriile noastre interese, așa cum Satana le căuta pe ale lui în ceruri, ci, asemenea lui Hristos, renunțăm la eul nostru și ne îmbrăcăm cu hainele slujirii semenilor. Aceasta înseamnă că vom face din experiențele Lui experiențele noastre, că se va vedea în noi spiritul de sacrificiu pe care El l-a manifestat; că interesele altora vor fi mai presus de ale noastre. Înseamnă să adoptăm aceeași atitudine față de ispititor pe care a luat-o Hristos, întorcând spatele ispitei și cu fața spre Dumnezeu pentru a primi puterea și harul care ne vor face biruitori. Viața lui Hristos a fost o viață de slujire. Dacă am fost botezați în numele Lui, înseamnă că am început o viață de slujire…

Ce înseamnă a fi botezat în numele Duhului Sfânt? Duhul Sfânt a fost dat pentru a fi un mângâietor pentru o lume care altfel era lipsită de mângâiere. Nu există mângâiere adevărată pentru cei care nu sunt în adevăr. Așadar, slujba Duhului Sfânt este aceea de a vă „călăuzi în tot adevărul”… Citim că „roada Duhului dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea, înfrânarea poftelor”. Faptul că suntem botezați în numele Duhului Sfânt arată faptul că ne-am exprimat intenția de a aduce astfel de roade în viața noastră. Dar a fi botezați în acest nume și a aduce roade de un caracter diferit înseamnă că am negat numele în care am fost botezați și că viețile noastre neagă ceea ce buzele noastre mărturisesc…

Așadar, botezându-ne în numele Tatălui, suntem puși în fața lumii ca reprezentând caracterul Său; dacă botezându-ne în numele Fiului, suntem puși în fața lumii ca aceia a căror viață reprezintă viața lui Hristos; și dacă botezându-ne în numele Duhului Sfânt, suntem puși în fața lumii ca aceia care sunt consacrați în mod special slujirii altora și aducerii de roade pentru împărăție, atunci ce grijă și sârguință, ce atenție și consacrare ar trebui să manifestăm în toate gândurile, cuvintele și faptele noastre!”

Concluzie

Dacă răsfoim primele publicații adventiste de ziua a șaptea, pare imposibil să găsim ceva care să nege formula „în numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt”. Această gândire nu pare să existe deloc.

De asemenea, în timp ce acest document nu abordează problema din punct de vedere istoric, iată câteva exemple ale scriitorilor timpurii care afirmă că marea însărcinare din Matei 28:19: În Didahia 7:1, datată în secolul I d.Hr. veți găsi: „Iar în ceea ce privește botezul, să botezi în felul următor: După ce ați spus mai întâi toate acestea, botezați în numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt, în apă curgătoare”. Iustin Martirul, un autor creștin din secolul al II-lea, în prima sa Apologie, afirmă: „Apoi sunt aduși de noi acolo unde este apă și sunt renăscuți, căci atunci primesc spălarea în apă în numele lui Dumnezeu Tatăl și Stăpânul tuturor și al Mântuitorului nostru Isus Hristos și al Duhului Sfânt…”. Irineu, în cartea sa „Împotriva ereziilor” (190 d. Hr.) Cartea 3, 17:1 susține că: „Și iarăși, dând ucenicilor puterea nașterii din nou în Dumnezeu, le-a zis: «Mergeți și învățați toate neamurile, botezându-i în numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt»”. Tertulian, a afirmat în scrierile sale „Despre Botez” (200 d.Hr.): „Căci legea botezului a fost stabilită, iar formula prescrisă: „«Duceți-vă», a spus, «și faceți ucenici din toate națiunile, botezându-i în numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt». Prin compararea cu această lege a acelei definiții: «Dacă un om nu va fi renăscut din apă și din Duh, nu va intra în împărăția cerurilor», credința a fost legată de necesitatea botezului”.

Deci, se pare că pionierii AZȘ au acceptat Matei 28:19 și însărcinarea de a boteza în numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt. În concluzie, cele ce urmează eu consider de ce, aparent, există un conflict în ceea ce privește formulele. Ellen White a spus în cele ce urmează: Hristos i-a asigurat: „«Toată puterea Mi-a fost dată în cer și pe pământ». Ei trebuiau să meargă în numele Lui și le-a făgăduit slujirea Duhului Său…” {RH 15 martie 1898, par. 3}

În numele Lui trebuia să se ducă mai departe războiul adevărului împotriva rătăcirii, răsturnând fortărețele idolatriei și a păcatului. Oamenii trebuiau să fie îndemnați să răspândească adevărul în toate limbile și națiunile, dând trâmbiței un sunet sigur pentru a trezi națiunile adormite din apatia și moartea spirituală. Ucenicii trebuiau să fie martorii Săi.

Fiecare faptă a lor trebuia să atragă atenția asupra numelui Său, ca deținând acea putere esențială prin care oamenii pot fi aduși în unitate cu Cel care este sursa oricărei puteri și eficiențe. Ei trebuiau să-și axeze credința în Cel care este izvorul milei, binecuvântărilor și puterii. Trebuiau să prezinte cererile lor Tatălui în numele Lui, și atunci rugăciunile lor vor fi ascultate… Ellen White încheie paragraful afirmând că: „Ei trebuiau să boteze în numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt. Numele lui Hristos trebuia să constituie parola, cuvântul lor de ordine, semnul prin care să fie deosebiți, legătura unirii lor, autoritatea activității lor, cum și izvorul succesului lor. Nimic nu avea să fie recunoscut în Împărăția Sa, dacă nu purta Numele Său și semnătura Sa”. {RH 15 martie 1898, par. 6}

Aparent, se pare că se întâmpla ca și cum toată lucrarea lor era făcută în numele lui Hristos, mergeau înainte în numele Lui. Când trebuiau să se ridice pentru a face lucrarea lui Dumnezeu, inclusiv de a boteza, își „fluturau” semnului pe care scria: „în numele lui Isus”, dacă doriți. După care apoi botezau efectiv oamenii folosind cuvintele care au ieșit de pe buzele lui Isus Hristos, botezând „în numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt”. Aceasta pare a fi cea mai bună concluzie conform dovezilor examinate. A le vedea ca fiind echivalente poate fi de înțeles până la un anumit punct. În timp ce a nega cu totul, formula „în numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt”, trebuie considerată o respingere a inspirației și a poziției istorice AZȘ.

Traducere: Igor Sârbu

„Ferește-te de doctrinele fanteziste”

de admin | iul. 9, 2023 | Ellen White

Review and Herald 21 ianuarie 1904

Mi s-a cerut să spun că nu de învățături noi și ciudate are nevoie poporul lui Dumnezeu. Nu au nevoie de afirmații care nu pot fi susținute prin Cuvântul lui Dumnezeu. Ei au nevoie de mărturia unor oameni care cunosc adevărul, oameni care înțeleg și ascultă de însărcinarea care i-a fost încredințată lui Timotei:

,,Propovăduiește Cuvântul, fii pregătit – fie că timpul îți este prielnic sau nu – mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blândețea și învățătura! Căci va veni vremea când oamenii nu vor suferi învățătura sănătoasă, ci, dornici să-și gâdile urechile, își vor lua învățători peste învățători, după poftele lor. Își vor abate urechea de la adevăr și se vor îndrepta spre mituri.Dar tu fii treaz în toate lucrurile, rabdă suferința, fă-ți lucrarea de evanghelist și împlinește-ți slujba!”
2 Timotei 4:2-5

Uneori, oamenii au fost abătuți de la adevăr pentru a da ascultare fabulelor.

S-au făcut eforturi pentru a-i îndrepta pe cei astfel înșelați, dar unii dintre ei au băut atât de adânc din izvorul pângărit și s-au lăsat atât de mult contaminați de impresiile false, fiind imposibil să-i întoarcă din înșelăciune. Ajunseseră să creadă că este mai folositor să mănânce din mâncarea oferită din învățăturile misterioase înfățișate, decât să mănânce din hrana conținută în Cuvântul lui Dumnezeu.

Fraților, cercetați bine caracterul religiei voastre. Să nu uitați că Hristos trebuie să fie exemplul vostru în toate privințele. Puteți fi siguri că religia Lui nu este o religie senzațională. De o astfel de religie am învățat să mă tem încă de la prima mea experiență legată direct de cauza adevărului prezent. Mi s-a cerut la vremea aceea, înainte de a împlini șaptesprezece ani, să îi avertizez pe cei care susțineau idei închipuite și care declarau că mișcările lor neobișnuite erau insuflate de Dumnezeu.

În New Hampshire au existat unii care au fost activi în răspândirea ideilor false cu privire la Dumnezeu. Mi-a fost dată lumină că acești oameni împiedicau ca adevărul să aibă vreun efect datorită ideilor lor, dintre care unele conduceau la dragostea libertină. Mi-a fost arătat că ei ademeneau sufletele prin prezentarea unor teorii speculative despre Dumnezeu.

Am mers la locul unde lucrau și le-am deschis în fața lor ceea ce făceau. Domnul mi-a dat putere să le prezint în mod clar pericolul acțiunilor lor. Între altele, ei afirmau că cei care au fost sfințiți o dată nu mai pot păcătui, și prezentau această idee ca o hrană evanghelică. Teoriile lor false, împreună cu influența lor înșelătoare, făceau un mare rău pentru ei înșiși și pentru alții. Dobândeau o putere spiritualistă asupra celor care nu puteau vedea răul acestor teorii frumos îmbrăcate. Deja se produseseră mari nenorociri. Doctrina conform căreia toți erau sfinți condusese la credința că sentimentele celor sfinți nu riscau niciodată să se rătăcească. Rezultatul acestei credințe a fost satisfacerea poftelor rele ale unor inimi care, deși se declarau sfințite, erau departe de a avea gânduri și fapte curate.

Este numai una dintre cazurile în care am fost chemată să îi mustru pe cei care prezentau doctrina unui dumnezeu impersonal răspândit prin natură și doctrina unui trup sfânt.

În viitor, adevărul va fi contrafăcut cu ajutorul învățăturilor impuse de oameni. Teorii înșelătoare vor fi prezentate drept învățături sigure. Știința falsă este una dintre agențiile pe care Satana le-a folosit în curțile cerești de care se folosește și astăzi. Afirmațiile false pe care le-a prezentat îngerilor, teoriile sale științifice înșelătoare, i-au îndepărtat pe mulți dintre ei de la loialitate. Apoi, pierzându-și locul în cer, au pregătit ispite pentru primii noștri părinți. Adam și Eva au cedat în fața dușmanului și, prin neascultarea lor, omenirea s-a îndepărtat de Dumnezeu și pământul a fost separat de cer.

Hristos s-a angajat să acopere prăpastia pe care o făcuse păcatul. Astfel a devenit Calea, Adevărul și Viața. Ne-a arătat calea care ne conduce la cer și ne-a promis că va împărtăși tuturor celor care cred în El puterea Sa. A venit în lumea noastră pentru a ne descoperi, nu un amestec de adevăr și rătăcire, ci adevărul pur al lui Dumnezeu. Orice rătăcire este amăgitoare, chiar dacă este îmbrăcată cu veșminte de o frumusețe cerească.

Caracterul și puterea lui Dumnezeu sunt descoperite prin lucrarea mâinilor sale. Dovezile iubirii și bunătății lui Dumnezeu sunt vizibile în natură. Aceste dovezi sunt date pentru a atrage atenția de la natură la Dumnezeul naturii pentru ca „puterea Lui veșnică și dumnezeirea Lui” să fie înțelese.

Teoriile panteiste nu se sprijină pe Cuvântul lui Dumnezeu. Lumina adevărului Său ne arată că aceste teorii sunt niște agenții nimicitoare pentru suflet. Întunericul este elementul lor, senzualitatea este sfera lor. Acestea satisfac inima firească și dau frâu liber înclinațiilor. Despărțirea de Dumnezeu este rezultatul acceptării lor.

Hristos cheamă poporul Său să creadă și să practice Cuvântul Său. Cei care primesc și asimilează acest Cuvânt, făcându-l parte din fiecare acțiune a fiecărui atribut al caracterului, vor crește puternici în tăria lui Dumnezeu. Se va vedea că credința lor este de origine cerească. În fața îngerilor și în fața oamenilor, ei vor sta ca cei care posedă caractere creștine puternice și consecvente. Ei nu vor rătăci pe căi străine. Mintea lor nu se va îndrepta spre o religie a sentimentalismului și a entuziasmului.

Îi implor pe aceia care lucrează pentru Dumnezeu să nu accepte ceea ce este greșit pentru ceea ce este adevărat. Avem o Biblie plină de adevăruri prețioase. N-avem nevoie de presupuneri sau de false emoții. În cădelnița de aur a adevărului, prezentată în învățăturile lui Hristos, găsim ceea ce va convinge și converti sufletele. Prezentați în simplitatea lui Hristos adevărurile pe care a venit să le proclame în această lume și puterea mesajului vostru se va face ea însăși simțită. Nu prezentați teorii sau învățături care nu au nici un temei biblic. Vom fi supuși unor mari încercări. „Stă scris” este proba ce trebuie să aducă orișicui claritate.

Pășiți cu hotărâre și perseverență, având picioarele încălțate cu râvna Evangheliei păcii. Dumnezeu nu a pus asupra nimănui povara de a încuraja interesul pentru învățături și teorii ciudate. Frații mei, păstrați aceste lucruri departe de învățătura voastră. Nu permiteți să intre în experiența voastră. Să nu lăsați ca lucrarea vieții voastre să fie pătată de acestea.

Mințile învățătorilor iudei erau pline de maxime și supoziții. Au interpretat Cuvântul astfel încât să însemne ceea ce Dumnezeu nu a vrut vreodată să însemne, impunându-și ciudățeniile oamenilor de rând.

O avertizare împotriva unei astfel de învățături se găsește în epistola lui Pavel către Coloseni. Apostolul declară că inimile credincioșilor trebuiau

„să fie uniți în dragoste și să capete din plin bogăția siguranței pe care o dă priceperea, ca să cunoască taina lui Dumnezeu [Tatăl], adică pe Hristos, în care sunt ascunse toate comorile înțelepciunii și ale cunoașterii. Spun aceasta” continuă el, „pentru ca nimeni să nu vă înșele cu vorbe iscusite…. Astfel, după cum L-ați primit pe Hristos Isus Domnul, în El să și umblați,fiind înrădăcinați și zidiți în El, întăriți prin credință, după cum ați fost învățați, sporind în recunoștință. Luați seama ca nimeni să nu vă fure cu filozofia și cu o amăgire deșartă după tradiția oamenilor, după învățăturile elementare ale lumii, și nu după Hristos.Căci în El locuiește trupește toată plinătatea Dumnezeirii, iar voi sunteți făcuți deplini în El, care este capul oricărei căpetenii și stăpâniri.”
Coloseni 2:2-10

Sunt împuternicită să le spun oamenilor noștri: Haideți să Îl urmăm pe Hristos. Putem renunța la toate ideile care nu se găsesc în învățăturile Sale. Fac apel la slujitorii noștri să se asigure că picioarele lor sunt așezate pe platforma adevărului veșnic. Aveți grijă cum urmați impulsurile, numindu-le Duhul Sfânt. Unii sunt în pericol în această privință. Le solicit să fie fermi în credință, capabili să dea fiecăruia care le cere o explicație a nădejdii care este în ei.

În inimile multora dintre cei care au fost mult timp în adevăr a pătruns un spirit aspru, critic. Ei sunt tăioși, critici, căutători de greșeli. S-au urcat pe scaunul de judecată pentru a pronunța sentința asupra celor care nu corespund ideilor lor. Dumnezeu îi cheamă să coboare și să se închine înaintea Lui în pocăință, mărturisindu-și păcatele. El le spune: „Dar am ceva împotriva ta: și anume că ți- ai părăsit dragostea dintâi. Adu-ți deci aminte de unde ai căzut, pocăiește-te și întoarce-te la faptele tale dintâi! Dacă nu, voi veni la tine și-ți voi lua sfeșnicul din locul lui, dacă nu te pocăiești.” Amintește-ți deci de unde ai căzut, pocăiește- te și fă faptele dintâi, altfel voi veni repede la tine și voi muta sfeșnicul tău din locul lui, dacă nu te vei pocăi” (Apocalipsa 2:4, 5) Ei se luptă să obțină întâietatea și prin cuvintele și faptele lor întristează multe inimi.

Împotriva acestui spirit și împotriva falsei religii a sentimentalismului, care este la fel de periculoasă, vă aduc avertismentul meu. Luați seama, frați și surori. Cine este conducătorul vostru – Hristos sau îngerul care a căzut din cer? Sunteți fermi în credință? Rugăciunea mea pentru voi toți este ca Dumnezeu să vă dăruiască „și-L rog ca, potrivit cu bogăția slavei Sale, să vă facă să vă întăriți în putere, prin Duhul Lui, în omul dinăuntru, așa încât Hristos să locuiască în inimile voastre prin credință; pentru ca, fiind înrădăcinați și întemeiați în dragoste, să puteți pricepe împreună cu toți sfinții care sunt lărgimea, lungimea, înălțimea și adâncimea și să cunoașteți dragostea lui Hristos, care este mai presus de cunoaștere, ca să ajungeți plini de toată plinătatea lui Dumnezeu” Efeseni 3:16-19.

Traducere: Igor Sârbu

Taina Personalității îmbinate a lui Hristos

de admin | iul. 9, 2023 | Ellen White

Următorul articol este o compilație din Spiritul Profeției, în încercarea de a înțelege mai bine și de a face unele corelații relevante între natura divină a lui Hristos și Duhul lui Hristos (alias Duhul Sfânt).

„Privindu-L în umilința Sa, când umbla ca un om printre oameni, ei nu înțeleseseră taina întrupării sale, caracterul dublu al naturii sale.” {HLL 507.1}

„Hristos n-ar fi putut face nimic cât timp a slujit pe pământ pentru a-l salva pe omul căzut dacă divinul nu s-ar fi contopit cu umanul. Capacitatea limitată a omului nu poate descrie această taină minunată – îmbinarea celor două naturi, cea divină și cea umană. Nu poate fi niciodată explicată. Omul trebuie să se minuneze și să tacă. Și totuși, omul are privilegiul de a fi părtaș la natura divină și în acest fel poate pătrunde într-o oarecare măsură în această taină” (Scrisoarea 5, 1889). {7BC 904.5}

„S-a schimbat natura umană a Fiului Mariei în natura divină a Fiului lui Dumnezeu? Nu; cele două naturi erau misterios îmbinate într-o singură persoană – omul Isus Hristos. În El a locuit toată plinătatea Dumnezeirii în trup.”– Scrisoarea 280, 1904 în Comentariul biblic adventist de ziua a șaptea, vol. 5, p. 1113.2

„Natura Sa finită a fost pură și fără pată, NATURA DIVINĂ care L-a determinat să spună lui Filip: «Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl», nu a fost umanizată; nici umanitatea nu a fost divinizată prin amestecul sau unirea celor DOUĂ NATURI; fiecare și-a păstrat CARACTERUL ȘI PROPRIETĂȚILE ESENȚIALE.” {Manuscript Releases, vol. 16, p. 182 par.1}.

„Cele DOUĂ expresii, umană și divină, erau, în Hristos, strâns și inseparabil una, și totuși aveau o INDIVIDUALITATE DISTINCTĂ….” {ST 10 mai 1899, par. 11}

„Hristos deținea două naturi, natura omului și natura lui Dumnezeu. ÎN EL DIVINITATEA ȘI UMANITATEA ERAU UNITE. De lucrarea Sa mijlocitoare atârnă speranța lumii care piere. Nimeni în afară de Hristos nu a reușit vreodată să trăiască o viață perfectă, să aibă un caracter pur, fără pată. El a prezentat o umanitate perfectă, unită cu Divinitatea; și, păstrând fiecare NATURĂ DISTINCTĂ, a oferit lumii o reprezentare a caracterului lui Dumnezeu și a caracterului unui om desăvârșit.” {Ms94-1899.47}

Rețineți: „Printr-un PROCES dureros, tainic atât pentru îngeri, cât și pentru oameni” {Ms29-1899.4}, Fiul lui Dumnezeu și-a asumat o natură unică și infinită. Natura umană a lui Hristos era în mod clar diferită față de natura divină a lui Hristos, în sensul că, una este corporală, vizibilă, fizică, în timp ce cealaltă este incorporală, invizibilă, duhovnicească. Adoptând umanitatea, cele două naturi (umanitatea și divinitatea) ale lui Hristos s-au îmbinat în mod misterios într-o SINGURĂ PERSOANĂ și totuși fiecare natură și-a menținut propria „individualitate distinctă” și și-a păstrat „caracterul și proprietățile sale esențiale”. Când Hristos a fost aici pe pământ înainte de înălțarea Sa, Și-a trăit cu credincioșie slujirea pământească, doar în umanitatea Sa, în timp ce manifestarea divinității Sale a fost strict restrânsă sau înăbușită, chiar dacă aceasta era prezentă în mod activ în persoana Sa. Observați următoarele afirmații cu privire la felul în care Hristos a fost credincios umanității Sale:

„Divinitatea Sa era ascunsă sub umanitate. EL A ASCUNS ÎN EL ÎNSUȘI ACELE ATRIBUTE ATOTPUTERNICE CARE ÎI APARȚINEAU CA UNUL EGAL CU DUMNEZEU. Uneori, caracterul Său divin străfulgera cu o putere atât de minunată, încât toți cei care erau capabili să discearnă lucrurile duhovnicești declarau că este Fiul lui Dumnezeu.” {3SP 259.1}

„Isus nu a dat pe față nicio însușire și nu S-a folosit de nicio putere pe care omul n-ar putea să nu le aibă prin credința în El. Toți urmașii Săi pot avea umanitatea Sa desăvârșită, dacă vor fi în supunere față de Dumnezeu, așa cum a fost El.” {HLL 664.4}

Asociați acest lucru cu următoarele afirmații:

„A fost o misiune dificilă pentru Prințul Vieții să ducă la îndeplinire planul pe care și-L asumase pentru salvarea omului, îmbrăcând divinitatea Sa cu umanitatea. Primise onoruri în curțile cerești și era obișnuit cu puterea absolută. ERA LA FEL DE GREU PENTRU EL SĂ MENȚINĂ NIVELUL UMANITĂȚII, cum este PENTRU OAMENI SĂ SE RIDICE DEASUPRA NIVELULUI SCĂZUT AL NATURII LOR DEPRAVATE ȘI SĂ DEVINĂ PĂRTAȘI AI NATURII DIVINE.” {Con 85.1}

„Mântuitorul l-a biruit pe vicleanul vrăjmaș, arătându-ne cum putem birui și noi. Ne-a lăsat exemplul Său, ca să-l respingem pe Satana cu ajutorul Scripturii. AR FI PUTUT SĂ RECURGĂ LA PROPRIA PUTERE DIVINĂ ȘI SĂ SE FOLOSEASCĂ DE PROPRIILE CUVINTE, DAR EXEMPLUL SĂU NU NE-AR FI FOST ATUNCI LA FEL DE FOLOSITOR. Hristos a folosit numai Scriptura.” {Lt1a-1872.8}

Este interesant de remarcat faptul că divinitatea lui Hristos nu era inactivă, ci că a fost o sarcină de neînchipuit să-și îngrădească în mod constant divinitatea pentru a-și menține umanitatea.

S-a dezbrăcat de chipul lui Dumnezeu

„El a fost Dumnezeu cât timp a fost pe pământ, dar S-A DEZBRĂCAT de chipul lui Dumnezeu și în schimb a luat chipul și înfățișarea unui om. A UMBLAT PE PĂMÂNT CA OM. De dragul nostru, El a devenit sărac, ca noi, prin sărăcia Lui, să ne îmbogățim. Și-a lăsat deoparte slava și măreția Sa. El era Dumnezeu, DAR GLORIA CHIPULUI LUI DUMNEZEU A LĂSAT-O PENTRU UN TIMP. Deși a umblat printre oameni în sărăcie, împrăștiind binecuvântările Sale oriunde mergea, la cuvântul Său, legiuni de îngeri Îl înconjurau pe Răscumpărătorul lor și Îi aduceau omagiu. Dar El a umblat pe pământ nerecunoscut, nemărturisit, cu doar câteva excepții, de creaturile Sale.” {SDA Bible Commentary, vol.5, p. 1126.8}.

„Hristos era Maiestatea cerului, Comandantul oștirilor cerești. Însă Și-a lăsat coroana și S-A DEZBRĂCAT DE HAINA SA REGALĂ pentru a lua asupra Sa natura umană, astfel încât umanitatea să atingă umanitatea. Ca Răscumpărător al lumii, a trecut prin toate experiențele prin care trebuie să trecem și noi. S-a făcut pe Sine însuși în chip de om. S-a umilit pentru a face cea mai mare lucrare care putea fi făcută pentru rasa umană. O rază de neprihănire din cer a strălucit în mijlocul întunericului moral al acestui pământ, pentru a lumina pe orice om care vine în lume.” {The Bible Echo, 29 mai 1899, par. 7}

„Suficiența noastră se găsește numai în moartea și întruparea Fiului lui Dumnezeu. PRIN FAPTUL CĂ S-A DEZBRĂCAT ÎN MOD VOLUNTAR DE SLAVA SA ASUMÂNDU-ȘI NATURA UMANĂ care putea suferi și fi privită de întregul univers ceresc, El a putut suferi, susținut de divinitate…” {Ms131-1897.4}.

Aceasta ilustrează modul în care a fost posibil ca Hristos să-și păstreze, simultan, ambele personalități (divină și umană), dar a putut să se dezbrace de una din personalitățile sale (divinitatea) în timp ce cealaltă (umanitatea) era în acțiune. De asemenea, este adevărat și reversul, în care Hristos poate într-adevăr să-și păstreze umanitatea în ceruri, în timp ce acționează prin divinitatea Sa (în Duhul Său) „dezbrăcat” de personalitatea umanității.

Pe pământ, El a trăit ca om, dezbrăcat de divinitatea Sa și, prin urmare, a renunțat la omniprezența Sa, dar după înălțarea Sa și pentru că a fost readus pe deplin la gloria Sa anterioară, El poate acum să își exercite pe deplin divinitatea, inclusiv omniprezența Sa.

Din nou, punctul important aici este că, în timp ce Hristos a păstrat în Sine cele două naturi, a putut să renunțe la unele atribute ale personalitățile Sale divine, utilizând în același timp atributele celeilalte personalități – umanitatea Sa.

Hristos a primit slava Sa de mai înainte, după înălțarea Sa

„După umilirea, suferința și moartea Sa, Fiul lui Dumnezeu s-a întors la poziția gloriei Sale anterioare și este una cu Tatăl în putere și stăpânire.” {Signs of the Times, 27 iunie 1895}.

„Înălțarea lui Hristos la cer, în mijlocul unui nor de îngeri cerești, L-a glorificat… Oastea cerească s-a prosternat înaintea Lui și a înălțat cântecul lor de triumf și de bucurie. Slava L-a înconjurat pe Împăratul cerului și a fost văzută de toate inteligențele cerești. Niciun cuvânt nu poate descrie scena care a avut loc când Fiul lui Dumnezeu a fost REINSTAURAT PUBLIC în locul cinstei și al gloriei pe care le-a abandonat de bunăvoie atunci când a devenit om.” {Semnalele Timpului, 10 mai 1899 par.17}.

„Deși Hristos S-a smerit ca să devină om, Divinitatea era încă a Lui. Divinitatea Sa nu putea fi pierdută atâta timp cât El a rămas credincios și fidel loialității Sale. Fiind înconjurat de durere, suferință și contaminare morală, disprețuit și respins de oamenii cărora le fuseseră încredințate oracolele cerești, Isus putea totuși să vorbească despre Sine ca Fiul Omului în ceruri. ERA GATA SĂ ÎȘI PREIA DIN NOU GLORIA DIVINĂ ATUNCI CÂND LUCRAREA SA DE PE PĂMÂNT ERA ÎNCHEIATĂ.” {5BC 1129.3}

„Apostolul Pavel vorbește despre Mijlocitorul nostru, SINGURUL FIU NĂSCUT AL LUI DUMNEZEU, FIIND ÎNTR-O STARE DE SLAVĂ, AVEA CHIPUL LUI DUMNEZEU, Căpetenia tuturor oștirilor cerești și care, atunci când Și-a îmbrăcat divinitatea cu umanitatea, a luat asupra Sa chipul unui rob.” {1SM 243.2}

Observați: Înainte de întruparea Sa, Hristos a fost „ÎN STARE DE SLAVĂ” și „AVEA CHIPUL LUI DUMNEZEU”. După înălțarea lui Hristos, am aflat că Și-a recăpătat pe deplin slava de odinioară, care ar trebui să includă toate prerogativele unei Ființe divine. Diferența constă în faptul că natura Sa este acum legată pentru totdeauna de umanitate prin întrupare. Cu toate acestea, nu există nicio dovadă inspirată care să sugereze că personalitatea îmbinată a lui Hristos ar trebui să facă în vreun fel ca divinitatea Sa să fie inferioară, în sensul că El nu ar mai putea fi omniprezent. Dimpotrivă, dovezile sugerează în mod clar că, deși Hristos „Își va păstra pentru totdeauna natura umană” {HLL 25.3}, poate fi simultan dezbrăcat de personalitatea umanității atunci când își desfășoară activitatea în mod omniprezent prin intermediul propriului Său Duh divin.

Capacitatea de a fi omniprezent este una dintre cele mai mari atribute ale lui Dumnezeu și ale Fiului Său. Astfel, a nega omniprezența lui Hristos înseamnă a denigra divinitatea Sa!

Ne va împărtăși natura Sa divină

Vă rugăm să rețineți următoarele afirmații cu privire la divinitatea lui Hristos și cum ne este împărtășită această divinitate:

„Aici ni se dezvăluie în mod clar că, dacă păstrăm blândețea și smerenia lui Hristos, dacă umblăm cu umilință alături de Purtătorul de Povară, dacă intrăm în strânsă legătură cu Răscumpărătorul nostru, aflându-ne astfel în jug cu El, EL NE VA ÎMPĂRTĂȘI PROPRIA SA INDIVIDUALITATE.” {Ms70-1896.33}

„El ne va ÎMPĂRTĂȘI NATURA SA DIVINĂ și vom putea să aducem evlavia în viața noastră de zi cu zi și să-L imităm pe marele Învățător în căutarea de a câștiga suflete.” {RH 10 mai 1887, par. 11}

„Voi vreți acel ajutor CARE VINE DE LA HRISTOS, după ce ați scăpat de stricăciunea care este în lume prin pofte. Vreți să fiți părtași de natura divină. NU EXISTĂ NIMIC ALTCEVA CARE SĂ NE SALVEZE. HRISTOS VINE ÎN NATURA SA DIVINĂ și iată că fiecare suflet va fi luminat potrivit cu ce studiază, în funcție de ceea ce oferă minții să se hrănească.” {Ms138-1906.20}.

„Să ne străduim să facem din viața noastră ceea ce Hristos o proiectează să fie, plină de parfumul iubirii față de Dumnezeu și față de semenii noștri, PLINĂ DE PROPRIUL DUH DIVIN AL LUI HRISTOS, plină de aspirații sfinte față de Dumnezeu, bogată în frumusețea asemănării cu Hristos.” {Lt117-1899.31}

„Prezența Sa personală era necesară pentru ca, văzându-L pe El, să-L putem vedea pe Tatăl. El și-a așezat tronul, împărăția Sa duhovnicească, pe pământ. Și-a dezvăluit harul Său special și a deschis privirii noastre minunile lucrurilor cerești. El a împărtășit umanității propriul Său DUH DIVIN, înălțând astfel umanitatea pe scara valorii morale față de Dumnezeu.” {YI 29 iulie 1897, par. 9}

Nu există pace sigură fără PREZENȚA DUHULUI LUI HRISTOS. Nu există pace reală în afară de cea care izvorăște de la crucea de pe Calvar. Hristos este acceptat ca o teorie în minte înainte de a deveni Prințul Păcii în inimă. Dar pentru ca El să devină Prințul Păcii în inimă, EL A PROMIS să ne împărtășească DUHUL SĂU. EL A SPUS: «NU VĂ VOI LĂSA ORFANI…» [Ioan 14:18.].” {Ms40a-1890.58}

„El ne va împărtăși CARACTERUL SĂU, ca să putem urma exemplul Său de credincioșie față de Dumnezeu…” {BEcho 10 iunie 1895, par. 6}

„Dacă vom căuta să învățăm adevărul în simplitatea sa, Domnul va lăsa ca binecuvântarea Sa să se odihnească asupra noastră. El ne va împărtăși Duhul Său, dându-ne mângâiere, putere și speranță.” {RH 7 ianuarie 1909, Art. A, par. 19}

„Cunoașterea lui Dumnezeu, așa cum a fost revelată în Hristos, este cunoașterea pe care trebuie să o aibă toți cei care sunt mântuiți. Este cunoașterea care produce transformarea caracterului. Această cunoaștere, primită, va recrea sufletul după chipul lui Dumnezeu. EA VA ÎMPĂRTĂȘII ÎNTREGII FIINȚE O PUTERE SPIRITUALĂ CARE ESTE DIVINĂ.” {MH 425.3}

„Domnul Isus Își iubește poporul Său și, atunci când ei își pun încrederea în El, depinzând în întregime de El, El îi întărește. El va trăi prin ei, dându-le inspirația duhului Său sfințitor, împărtășind sufletului o insuflare vitală din El însuși. El acționează prin facultățile lor și îi determină să aleagă voința Sa și să acționeze după caracterul Său.” {Lt12-1894.16}

„Unii, cel puțin, nu au nicio dovadă că au un Hristos care rămâne și că El le-a insuflat înțelepciune în sfat prin insuflarea propriului Său Eu în inimă.” {Ms32-1897 (13 aprilie 1897) par. 11}

„Duhul este acela care dă viață, carnea nu folosește la nimic; cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh și viață.” [Ioan 6:63] Hristos nu se referea aici la doctrina Sa, ci la persoana Sa, la divinitatea caracterului Său…” {RH 5 aprilie 1906, par. 12}

„Cum voi duce în mod impresionant însărcinarea pe care Hristos a dat-o poporului Său – privilegiul de a fi lucrători cu Duhul adevărului deplin manifestat în trup – Fiul divin al lui Dumnezeu, îmbrăcat în umanitate, un mijloc conceput și pregătit pentru a primi și împărtăși continuu curentul ceresc? El însuși, izvorul care se revarsă, primește pentru a răspândi tuturor celor care vor accepta darul.” {21LtMs, Ms 125, 1906, par. 13}

„Domnul cunoaște dorința ta prin credință, ține-te aproape de El și așteaptă-te să primești Duhul Sfânt. Slujba Duhului Sfânt este de a stăpâni toate demersurile noastre spirituale. Tatăl L-a dat pe Fiul Său pentru noi, ca prin Fiul, Duhul Sfânt să vină la noi și să ne călăuzească spre Tatăl. Prin mijlocul Său divin, avem duhul mijlocirii, prin care putem să pledăm înaintea lui Dumnezeu așa cum un om pledează înaintea prietenului său.” {7LtMs, Lt 11b, 1892, par. 13}

„Adevărata credință și odihna în Dumnezeu sunt întotdeauna însoțite de iluminările Duhului Sfânt, al cărui templu suntem. Duhul Sfânt este Duhul lui Cristos, este reprezentantul Său. Iată mijlocul divin care aduce convingerea în inimi. Când puterea duhului Său este revelată prin intermediul slujitorilor lui Dumnezeu, noi vedem divinitatea care strălucește prin umanitate. Atunci când este însoțită de Duhul Sfânt, prezentarea adevărului, așa cum este acesta în Isus, va fi mai prețioasă decât toată onoarea sau gloria lumii. {EA 231.1}

„Respingerea Duhului Sfânt, prin a cărui putere învingem forțele răului, este păcatul care le întrece pe toate celelalte, pentru că ne taie de la sursa puterii noastre, de la Hristos și de la împărtășirea cu El. Atunci când există o redeșteptare manifestată în biserică sau în școală și este evident că Duhul Sfânt lucrează, primul indiciu al influenței cerești trebuie onorat. Rutina studiului sau a muncii să fie secundară, și fiecare să coopereze cu mijlocul divin, cu mulțumiri din inimă că Dumnezeu și-a cercetat poporul.” {RH 25 august 1896, par. 11}

„Duhul Sfânt este sursa oricărei puteri și lucrează ca un agent viu și activ în noua viață creată în suflet. Duhul Sfânt trebuie să fie în noi un locuitor divin.” {RH 29 iunie 1897, par. 10}

„Biserica vie a lui Dumnezeu este în mod individual o locuință a lui Dumnezeu prin Duhul Sfânt, pentru ca omul să devină un templu bine zidit pentru locuirea Duhului Sfânt al lui Dumnezeu, pentru ca Domnul Isus Hristos să locuiască în interiorul ființei sale, înnobilând și sfințind natura sa umană prin atributele Sale divine, făcând din om un templu pentru Dumnezeul cel viu. Omul nu trebuie niciodată să stăruie asupra ineficienței efortului uman, ca și cum ar fi prezumțios [să crezi] că intermediul uman este esențial în marele plan de mântuire al Domnului.” {13LtMs, Ms 193, 1898, par. 3}

„Duhul divin își dezvăluie lucrarea în inima omului. Când Duhul Sfânt acționează asupra minții, agentul uman va înțelege afirmația făcută de Hristos: «El Mă va proslăvi pentru că va lua din ce este al Meu și vă va descoperi.» [Ioan 16:14]. Supunerea față de Cuvântul lui Dumnezeu înseamnă restaurarea propriei persoane. Lasă-L pe Hristos să lucreze prin Duhul Său cel Sfânt și să te trezească ca din morți și să-ți ducă mintea împreună cu a Lui. Lasă-L să îți folosească facultățile. El ți-a creat fiecare capacitate, pentru ca tu să poți onora și glorifica mai bine Numele Său. Consacră-te Lui și toți cei asociați cu tine vor vedea că energiile tale sunt insuflate de Dumnezeu, că puterile tale cele mai nobile sunt chemate să fie puse la lucru, pentru a face slujba lui Dumnezeu. Facultățile folosite odinioară pentru a servi eului și pentru a promova principii nevrednice, servind odinioară ca membre ale unor scopuri nedrepte, vor fi aduse în robie față de Isus Hristos și vor deveni una cu voia lui Dumnezeu.” {11LtMs, Lt 8, 1896, par. 11}

„Același Isus care a umblat cu ucenicii Săi, care i-a învățat pe pământ, care a muncit și a suferit în natura Sa umană, este cu noi în puterea Sa divină. El este la dreapta noastră pentru a ne veni în ajutor în orice nevoie. Să-L înălțăm pe Isus și să descoperim temelia biblică a credinței noastre. Noi toți trebuie să proclamăm poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus. Isus a venit să preamărească legea și să o facă demnă de cinste. A murit pentru a înălța Legea lui Dumnezeu, mărturisind caracterul ei neschimbător; și pe măsură ce proclamăm Legea lui Dumnezeu, putem să privim la Isus și să fim mângâiați cu asigurarea: «Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului.»” {RH 24 ianuarie 1893, par. 3}

„DIVINITATEA LUI HRISTOS este siguranța vieții veșnice a credinciosului.” {HLL 530.3}

Pe măsură ce luați în considerare afirmațiile de mai sus, devine evident și convingător faptul că Hristos, împărtășindu-ne propria Sa natură divină, este echivalent cu împărtășirea de către El a propriului Său Duh (numit și Duhul Sfânt) către noi. Este vorba de însăși Persoana divină a lui Hristos impregnată de caracterul/prezența/puterea Sa, „o insuflare vitală din El însuși”.

Două tipuri de personalități

„Mărturisesc înaintea fraților și surorilor mele că biserica lui Hristos, așa slabă și cu defecte cum poate fi, este singurul obiect de pe pământ căruia îi acordă atenția Sa supremă. Deși invitația de a veni la El și de a fi salvat se adresează întregii lumi, El își însărcinează îngerii Săi să acorde ajutor divin fiecărui suflet care vine la El cu pocăință și căință, iar El vine personal, prin Duhul Său cel Sfânt, în mijlocul bisericii Sale.”{CET 206.1}

„Duhul Sfânt este reprezentantul lui Hristos, dar dezbrăcat de personalitatea umanității și deci independent de acesta. Împiedicat de umanitate, Hristos nu putea să fie prezent peste tot, în mod personal. De aceea, era spre binele lor ca El să meargă la Tatăl și să trimită Duhul ca înlocuitor al Său pe pământ. Nimeni nu mai putea spune că avea un avantaj din cauză că se găsea într-un anumit loc sau pentru că avea legătură personală cu Hristos. Prin Duhul, Mântuitorul putea fi în legătură cu toți. În felul acesta, era mai aproape de ei decât dacă nu S-ar fi înălțat.” {HLL 669.2}

Rețineți: Vorbește Ellen White cu dublu înțeles? Al doilea citat vine din cartea Hristos Lumina Lumi, p. 669 și este citat adesea pentru a afirma că Hristos nu poate fi Duhul Sfânt pentru că este „împiedicat de umanitate” și, prin urmare, El „nu putea să fie prezent peste tot, în același timp”. Și totuși, găsim în citatul precedent că Hristos vine „personal prin Duhul Său cel Sfânt”.

În lumina a ceea ce am analizat până acum, primul citat de mai sus, „El vine personal prin Duhul Său cel Sfânt”, se referă la divinitatea lui Hristos, „dar fără trup omenesc”, așa cum este explicat în al doilea paragraf. Afirmația din Hristos Lumina Lumii despre Duhul Sfânt ca fiind „reprezentantul” lui Hristos nu necesită neapărat ca acesta să fie un individ cu totul diferit. „Personalitate”, prin urmare, se poate aplica în mod logic fie umanității, fie divinității aceleiași Persoane. Cu alte cuvinte, se poate spune că Hristos nu putea veni personal în umanitatea Sa (fizică/vizibilă) din motivele citate (împiedicat de umanitate), dar cu siguranță poate veni personal prin divinitatea sau Duhul Său (putere/prezență divină invizibilă, dezbrăcat de personalitatea umanității).

Un rezumat

Ce putem concluziona din afirmațiile de mai sus?

Natura umană și cea divină a lui Hristos se disting ca fiind „două expresii”, fiecare având o „individualitate distinctă”.

Mai mult, Duhul sau „Cuvintele” pe care Hristos le rostește sunt descrise mai sus ca fiind „PERSOANA LUI, DIVINITATEA CARACTERULUI LUI”. Cu alte cuvinte, Duhul lui Hristos sau divinitatea Sa are o „individualitate distinctă” care este diferită de umanitatea Sa (nu că divinitatea Sa este un individ sau o persoană complet diferită).

Conform dicționarului Webster din 1828, „personalitate” este definit ca fiind „ceea ce constituie individualitatea”. Cu toate acestea, în cazul lui Hristos, „individualitatea” NU trebuie să însemne neapărat doi indivizi complet diferiți. Tainele naturii lui Hristos sunt de așa fel încât El are în Sine două naturi distincte, fiecare având propria „individualitate distinctă”. Mai mult, ni se spune că Hristos poate într-adevăr să ne împărtășească această „individualitate”, care este Duhul Său sau divinitatea caracterului Său.

Este suficient să spunem că, atunci când Hristos ne împărtășește propria Sa individualitate „divinitatea caracterului Său”, El nu ne împărtășește o individualitate complet diferită, ci propria Sa personalitate divină, care este distinctă, diferită de personalitatea Sa umană. Este divinitatea Sa sau propriul Său Duh, impregnat cu caracterul Său.

„Duhul Sfânt este DUHUL lui HRISTOS; este reprezentantul Său. Iată mijlocul divin care aduce convingerea în inimi. Atunci când puterea DUHULUI SĂU este revelată prin intermediul slujitorilor lui Dumnezeu, noi vedem DIVINITATEA care strălucește prin umanitate.” (E.G. White, 13MR 313.3, 1895)

Din nou, „Duhul Sfânt” sau „Duhul lui Hristos” este distinct de Hristos, deoarece EL/ ACESTA lucrează în cadrul unui rol diferit (slujbă/intermediu – din eng. agency, tradus adesea cu mijloc sau intermediu) cu o personalitate diferită (ceea ce constituie individualitatea – divinitatea lui Hristos, dezbrăcată de umanitate) în comparație cu personalitatea vizibilă, fizică, umană a lui Hristos.

Duhul Sfânt realizează ceea ce Hristos nu poate face în mod fizic, întrucât poate fi prezent pretutindeni, în timp ce Hristos, în umanitatea Sa, a realizat ceea ce Duhul Sfânt nu poate face, în sensul că S-a identificat cu umanitatea pe pământ și are carne și sânge pentru a face ispășire pentru noi în sanctuarul ceresc.

Traducere: Igor Sârbu

Reprezentanții lui Hristos – MS. 44

de admin | iul. 9, 2023 | Ellen White

Ellen White, 13 mai, 1897

Porțiuni ale acestui manuscris au fost publicate în

TDG 142; CTr 260; SW 09/13/1898, 10/25/1898.

Hristos acordă o greutate importantă ascultării poporului Său de poruncile lui Dumnezeu. Ei trebuie să aibă o cunoaștere inteligentă a lor și să le aducă în viața lor de zi cu zi. Omul nu poate păzi poruncile lui Dumnezeu doar dacă este în Hristos și Hristos în el. Și nu este posibil ca el să fie în Hristos, având lumină asupra poruncilor Sale, și ignorând în același timp pe cele mai mici dintre ele. Prin ascultare fermă și de bunăvoie față de Cuvântul Său, ei dovedesc dragostea lor pentru Trimisul lui Dumnezeu.

A nu păstra poruncile lui Dumnezeu înseamnă a nu-L iubi. Nimeni nu va păstra legea lui Dumnezeu decât dacă îl iubesc pe Acela care este singurul născut din Tatăl. Și fără îndoială, dacă Îl iubesc, își vor exprima dragostea și ascultarea față de El. Toți cei care Îl iubesc pe Hristos vor fi iubiți de Tatăl și El li se va manifesta (notă traducător: limbaj preluat din Ioan cap. 14 în KJV; în VDC se spune că Hristos se va arăta). În toate urgențele și nedumeririle lor, vor avea un ajutor în Isus Hristos.

Faptul că Hristos urma să se manifeste (arate) față de ei și totuși să fie invizibil pentru lume, a fost o taină pentru ucenici. Ei nu puteau înțelege cuvintele lui Hristos în sensul lor spiritual. Ei se gândeau la o manifestarea exterioară, vizibilă. Ei nu puteau lua în considerare faptul că puteau avea prezența lui Hristos cu ei și totuși El să nu fie văzut de lume. Ei nu au înțeles sensul unei manifestări spirituale.

Marele Învățător a tânjit să le dea ucenicilor toate încurajarea și mângâierea posibile; căci urmau să fie încercați amarnic. Dar le-a fost greu să înțeleagă cuvintele Sale. Mai aveau încă de învățat despre acea viață spirituală care le putea oferi puterea spirituală de care aveau nevoie.

Promisiunea unui Mângâietor le-a prezentat un adevăr bogat. I-a asigurat că nu ar trebui să-și piardă credința în cele mai dificile circumstanțe. Duhul Sfânt trimis în numele lui Hristos urma să-i învețe toate lucrurile și să le aducă aminte despre toate. Duhul Sfânt urma să fie reprezentantul lui Hristos, Avocatul (Mângâietorul) care pledează constant pentru rasa căzută. El pledează pentru a li se da puterea spirituală, ca prin această putere, mai puternică decât toți dușmanii lui Dumnezeu și ai omului, să poată să fie capabili să biruiască dușmanii spirituali.

Cel care cunoaște sfârșitul de la început a asigurat tot ce este nevoie împotriva atacului agențiilor satanici. Și El își va împlini cuvântul către credincioși în fiecare veac. Acest cuvânt este sigur și statornic; nici o iotă sau frântură din acesta nu poate cădea. Dacă oamenii vor sta sub protecția lui Dumnezeu, steagul Său va fi deasupra lor ca o cetate de nepătruns. El va da dovezi că Cuvântul Său nu poate da greș niciodată. El va dovedi o lumină care strălucește într-un loc întunecat până în zori. El, Soarele neprihănirii, va răsări cu vindecare în razele Sale.

Însăși chipul lui Dumnezeu trebuie să fie impregnat și reflectat în umanitate. Inima rece trebuie să fie înviorată și să strălucească cu iubire divină – o iubire care bate în uniune cu dragostea pe care Mântuitorul a evidențiat-o pentru tine. Nu te mai vei plânge că nu poți înțelege, căci Învățătorul tău s-a înălțat la cer și primul său interes este să pledeze pentru cauza tuturor celor care cred în El. El te-a asigurat că Duhul Sfânt a fost dat să rămână cu tine pentru totdeauna, să fie sfătuitorul și călăuzitorul tău. El îți cere să ai încredere în El și să te angajezi în păzirea Lui. Duhul Sfânt lucrează în mod constant, învățând, reamintind, mărturisind, venind în suflet ca Mângâietor divin și convingând de păcat ca Judecător și Ghid ales.

Hristos era Duhul adevărului. Lumea nu ascultă rugămințile Sale. Ei nu-L acceptă ca ghid al lor. Ei pot discerne lucrurile nevăzute; lucrurile spirituale le sunt necunoscute. Dar ucenicii Săi văd în El, Calea, Adevărul și Viața. Și ei vor avea prezența Lui permanentă. Ei vor avea cunoștințe experimentale despre singurul Dumnezeu adevărat și despre Isus Hristos pe care L-a trimis El. Acestora El le spune: „Nu veți mai zice, nu pot să înțeleg. Nu veți mai vedea printr-o sticlă întunecată; veți înțelege cu toți sfinții care este lungimea, adâncimea și lățimea și înălțimea iubirii lui Hristos, care întrece cunoștința. Cel care a început o lucrare bună în voi o va îndeplini până în ziua lui Hristos Isus.”

Onoarea lui Dumnezeu, onoarea lui Isus Hristos, este implicată în perfecțiunea caracterului tău. Lucrarea ta este de a coopera cu Hristos, pentru ca tu să fi complet în El. Fiind unit cu El prin credință, crezându-L și primindu-L, deveniți parte din Sine. Caracterul tău este gloria Lui descoperită în tine. Și când vei apărea în prezența Lui, vei întâlni binecuvântarea care te așteaptă: „Bine, rob bun și credincios, ai fost credincios peste puține lucruri; Te voi face conducător peste multe lucruri; intră în bucuria Domnului tău.” (Matei 25:23, KJV)

Hristos caută să facă lecțiile pe care ei [ucenicii Săi] nu le înțeleg, cât mai clare posibil pentru mintea lor încețoșată. Dar timpul nu este prea îndepărtat când fiecare cuvânt va fi clarificat. Atunci, ceea ce Isus le-a vorbit și ei nu au putut înțelege, va fi clar înțeles ca adevăr viu.

Gândul că Învățătorul lor avea să-i părăsească i-a umplut pe ucenici de întristare; dar El i-a mângâiat cu siguranța că va veni din nou să-i ducă în locul pe care Îl va pregăti pentru ei. El i-a asigurat că, dacă El nu pleacă, El nu le poate oferi un Apărător [n. tr. Mângâietor – VDC, în gr. parakletos, termen folosit în Ioan 14:16,26; 15:26; 16:7,13; 1 Ioan 2:1]: că, dacă ar ști de binecuvântările viitoare care urmau să vină din cauza plecării Sale, nu ar plânge; s-ar bucura în prezența Duhului Sfânt care urma să fie cu ei totdeauna. El le-a spus că dacă El nu pleacă, ei nu pot face o lucrare mai mare. Dar că lipsiți de prezența Sa personală, prin credință, L-ar vedea și cunoaște, și prin continuarea în dragostea Sa, arătându-și aprecierea față de adevăr, dezvăluind altora ceea ce este adevărul; ascultând poruncile Sale și purtând o mărturie vie, vitală; făcând lucrarea Lui pe care El o lăsase în mâinile lor, ducând-o înainte până la finalizare, ei vor deveni reprezentanți ai lui Hristos.

„Pacea o las cu voi, vă dau pacea mea; eu v-o dau nu cum o dă lumea.” (Ioan 14:27) Lumea, ocupată cu activitatea ei va încerca să ne dea pacea. Strigătul ei este, „pace și siguranță”, dar nicio încredere nu trebuie acordată în reprezentările ei ademenitoare (1 Tesaloniceni 5:3). Lumea nu poate primi duhul adevărului, pentru că nu-L vede, nici nu-L cunoaște. „Nu este pace pentru cei răi, spune Dumnezeul meu.” (Isaia 57:21, KJV) Isus Hristos este Prințul păcii. Și doar de la El vine adevărata pace pe care lumea nu o poate da și nici nu o poate lua.

În est, salutul obișnuit atunci când se vizita casa unui prieten era: „Pace să fie peste casa aceasta” și, la plecare, erau folosite aceleași cuvinte (Luca 10: 5) Dar modul în care Hristos și-a luat rămas bun are un caracter cu totul diferit. „Pacea o las cu voi, vă dau pacea mea; eu v-o dau nu cum o dă lumea. Să nu vă fie tulburată inima, nici să nu fie înfricoșată.” (Ioan 14:27, BTF) În aceste cuvinte se include multe. Ele sunt de cea mai bogată importanță și vor fi repetate până la marginile cele mai îndepărtate ale Pământului.

„Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat, și domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veșniciilor, Domn al păcii.” (Isaia 9:6) Hristos a adus acea pace cu El în lume. El a venit să împărtășească acea pace, pentru ca toți cei care vor crede în El să aibă o pace care depășește înțelegerea. El, Răscumpărătorul lumii, purtase acea pace cu El de-a lungul vieții Sale pământești, iar acum venise momentul în care El trebuia să-și dea viața pentru ca comoara păcii să rămână pentru totdeauna în inimă, prin credință. El a lăsat acea pace cu ucenicii Săi și El o sădește și o menține în inimile tuturor celor care îi vor accepta prezența ei. Multe dintre darurile făcute de prieteni nu lucrează pentru binele lor; dar pacea pe care Hristos o lasă ca moștenire, nu o dă așa cum o dă lumea. Darul său are o valoare mai mare decât se poate calcula; este etern.

Hristos a spus: „Dacă M-ați iubi, v-ați fi bucurat că v-am zis: «Mă duc la Tatăl»; căci Tatăl este mai mare decât Mine. Și v-am spus aceste lucruri acum, înainte ca să se întâmple, pentru ca atunci când se vor întâmpla, să credeți. Nu voi mai vorbi mult cu voi; căci vine stăpânitorul lumii acesteia. El n-are nimic în Mine; dar vine, pentru ca să cunoască lumea că Eu iubesc pe Tatăl și că fac așa cum Mi-a poruncit Tatăl. Sculați-vă, haidem să plecăm de aici!” (Ioan 14:28-31)

Venise momentul pentru ultima încercare a lui Satana de al birui pe Hristos. Dar Hristos a declarat: el nu are nimic în Mine, niciun păcat care să mă aducă sub puterea sa. El nu găsește nimic în Mine care să răspundă la sugestiile sale satanice. Nicio altă ființă nu putea spune acest acest lucru, doar Cel care își oferea viața ca un sacrificiu lipsit de păcat pentru un neam păcătos.

„Căci, dacă sângele taurilor și al țapilor și cenușa unei vaci, stropită peste cei întinați, îi sfințește și le aduce curățarea trupului, cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel veșnic, S-a adus pe Sine însuşi jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăța cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiți Dumnezeului celui Viu! Și tocmai de aceea este El Mijlocitorul unui legământ nou, pentru ca, prin moartea Lui pentru răscumpărarea din abaterile făptuite sub legământul dintâi, cei ce au fost chemați să capete veșnica moștenire care le-a fost făgăduită.” (Evrei 9:13-15) „Și știți că El S-a arătat ca să ia păcatele; și în El nu este păcat.” (1 Ioan 3:5) Pe „Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.” (2 Corinteni 5:21)

„…Pentru ca să cunoască lumea că Eu iubesc pe Tatăl și că fac așa cum Mi-a poruncit Tatăl. Sculați-vă, haidem să plecăm de aici!” (Ioan 14:31) Pentru ce acest conflict aspru cu stăpânitorul lumii, în timp ce Isus, de-a lungul copilăriei, tinereții și perioadei lui adulte, a trăit legea lui Dumnezeu? Hristos a întâmpinat aceleași ispite care totdeauna îndurerează umanitatea.

Printr-un cuvânt Hristos ar fi putut stăpâni puterile lui Satana; dar El a venit în lume ca să poată suporta fiecare încercare, fiecare provocare pe care omul o poate suporta, și totuși să nu fie provocat sau pasional, sau să riposteze în cuvânt, în spirit sau în acțiune. Pentru onoarea și slava lui Dumnezeu, El trebuia să ofere Tatălui un sacrificiu viu, fără pată. Acest aspect a fost simbolizat de vaca roșie care nu trebuia să aibă vreun defect. Hristos a fost o priveliște pentru lume, pentru îngeri și pentru oameni. Lumile care nu au căzut, îngerii cerești și rasa căzută, urmăreau fiecare mișcare făcută de reprezentantul Tatălui și de reprezentantul umanității desăvârșite. Iar caracterul Său era fără cusur. În gura Lui nu s-a găsit vicleșug. Toată umilința pe care a îndurat-o El a fost în favoarea neamului căzut, pentru ca omul să aibă mintea lui Hristos.

Onoarea lui Hristos trebuie să rămână întreagă, iar această onoare se referă la desăvârșirea caracterului poporului ales de Dumnezeu. El dorește ca ei să reprezinte caracterul Său înaintea lumii. În lucrarea de răscumpărare, în suferințele pe care El a fost chemat să le suporte, Hristos arăta lumii dragostea lui Dumnezeu pentru omul căzut și iubirea desăvârșită pe care El a purtat-o față de Tatăl Său. El trebuia să poarte sub ispite dure încercarea pe care Adam nu a reușit să o îndure. El a suferit, fiind ispitit; dar nu a existat nici o cedare față de ispitele lui Satana. El a făcut așa cum îi poruncise Tatăl.

Ultimul asalt va veni în curând. Marea victorie care trebuia obținută a fost unirea cu poporul Său ales, astfel încât, deși Hristos urma să fie mutat de pe pământ în ceruri, biserica Sa să poată avea comuniune cu El. Iar această comuniune, dacă va fi desăvârșită, va conduce la dragoste unul pentru celălalt.

Biserica luptătoare nu este biserica biruitoare. Uneori încercările noastre nu vin pe rând, urmate de o perioadă de pace și odihnă; ispitele vin ca un val copleșitor pentru a distruge tot ce se află înaintea lui. Necazurile nu creează creștini, ci dezvoltă pur și simplu în ei mintea și voința lui Hristos, principiile vii ale virtuții și sfințeniei. Chiar și atunci vor veni ispite. Și apoi fiii lui Belial vor arăta sub steagul cui slujesc. Deși nicio încercare nu se ridică pentru a perturba poporul lui Dumnezeu, credința acelui popor nu va fi niciodată cunoscută, nici puterea ancorei care ține barca umană în siguranță.

Asda

de admin | iul. 9, 2023 | C

sdd

« Intrări Mai Vechi

Marea Însărcinare – Perspectiva pionierilor

„În numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt” (Matei 2:19)

Uriah Smith, The Bible Students Assistant (1858)

Ellen White (1864)

GLAD TIDINGS OF SALVATION, T. M. STEWARD, Review and Herald – 5 noiembrie 1867

HOLINESS TO THE LORD, BY ELD. I. SANBORN, Review and Herald – 18 februarie 1869

Did the Apostles Baptize in the Name of the Holy Ghost? D. M. Canright, Review and Herald – 22 august 1871

Christ’s Commission to his Disciples, CHAS. B. REYNOLDS, Review and Herald – 8 aprilie 1873

Visions and Prophecy. HAVE THEY BEEN MANIFESTED AMONG SEVENTH-DAY ADVENTISTS?, G. I. Butler, Review and Herald – 12 mai 1874

A FEW REASONS FOR OBSERVING THE SABBATH, Eld. PRIN, Eld. A. O. BURRILL, Review and Herald – 5 aprilie 1876

Ellen White (1878)

Thoughts on Baptism No. 8, J. H. Waggoner, Semnele Timpului – 3 iunie 1880

Baptism, James White, Review and Herald – 14 februarie 1878

Ambassadors for Christ, James White, Semnele timpului – 14 noiembrie 1878

Ellen White (1878)

THOUGHTS ON MATTHEW 28:19, BY G. W. Amadon, Review and Herald – 29 ianuarie, 1880

GOSPEL BAPTISM, BY ELD. D. T. BOURDEAU, Review and Herald – 12 februarie, 1884

Întrebări și răspunsuri, G. W. Morse, Review and Herald – 16 februarie 1886

SCRIPTURAL BAPTISM. NO. 9, J. G. Matteson, Adevărul prezent – 4 decembrie 1886

THOUGHTS ON BAPTISM – Nr. 3, BY ELD. PRIN ELD. J. W. WATT, Review and Herald – 18 decembrie 1888

BAPTISM, BY MRS. T. M. LANE, Review and Herald – 5 iulie 1892

Begging the Questions, M. E. Kellogg, Review and Herald – 10 aprilie 1894

E. J. Waggoner, Adevărul Prezent – 30 mai 1895

PREACHING AND BAPTIZING IN HIS NAME, A. T. Jones, Review and Herald – 1 octombrie 1895

Into the Name, Editorial (Editor: M. C. Wilcox, Assistant Editor: E. J. Waggoner), Semnele Timpului – 3 iunie 1897

Ellen White (1897)

HIS NAME, J. C. MUSSELMAN, Review and Herald – 2 aprilie 1901

LESSON FOR SUNDAY, 12 mai, 1901 – THE GREAT COMMISSION.

Ellen White (1901)

THE OUTCOME OF THE GOSPEL, BY T. H. CRADDOCK, Semnele Timpului – 29 februarie 1904

Ellen White (1905 – 1906)

The Commission and Power, W. M. HEALRY, Adevărul prezent – 9 ianuarie 1909

Question Corner, Semnele timpului – 26 septembrie 1911

Baptized Into the Name, C. M. M. Snow, Review and Herald – 26 septembrie 1912

Concluzie

„Ferește-te de doctrinele fanteziste”

Taina Personalității îmbinate a lui Hristos

Reprezentanții lui Hristos – MS. 44

Asda

Recent Posts

Recent Comments