de admin | iul. 9, 2023 | Ellen White
Review and Herald 21 ianuarie 1904
Mi s-a cerut să spun că nu de învățături noi și ciudate are nevoie poporul lui Dumnezeu. Nu au nevoie de afirmații care nu pot fi susținute prin Cuvântul lui Dumnezeu. Ei au nevoie de mărturia unor oameni care cunosc adevărul, oameni care înțeleg și ascultă de însărcinarea care i-a fost încredințată lui Timotei:
,,Propovăduiește Cuvântul, fii pregătit – fie că timpul îți este prielnic sau nu – mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blândețea și învățătura! Căci va veni vremea când oamenii nu vor suferi învățătura sănătoasă, ci, dornici să-și gâdile urechile, își vor lua învățători peste învățători, după poftele lor. Își vor abate urechea de la adevăr și se vor îndrepta spre mituri.Dar tu fii treaz în toate lucrurile, rabdă suferința, fă-ți lucrarea de evanghelist și împlinește-ți slujba!”
2 Timotei 4:2-5
Uneori, oamenii au fost abătuți de la adevăr pentru a da ascultare fabulelor.
S-au făcut eforturi pentru a-i îndrepta pe cei astfel înșelați, dar unii dintre ei au băut atât de adânc din izvorul pângărit și s-au lăsat atât de mult contaminați de impresiile false, fiind imposibil să-i întoarcă din înșelăciune. Ajunseseră să creadă că este mai folositor să mănânce din mâncarea oferită din învățăturile misterioase înfățișate, decât să mănânce din hrana conținută în Cuvântul lui Dumnezeu.
Fraților, cercetați bine caracterul religiei voastre. Să nu uitați că Hristos trebuie să fie exemplul vostru în toate privințele. Puteți fi siguri că religia Lui nu este o religie senzațională. De o astfel de religie am învățat să mă tem încă de la prima mea experiență legată direct de cauza adevărului prezent. Mi s-a cerut la vremea aceea, înainte de a împlini șaptesprezece ani, să îi avertizez pe cei care susțineau idei închipuite și care declarau că mișcările lor neobișnuite erau insuflate de Dumnezeu.
În New Hampshire au existat unii care au fost activi în răspândirea ideilor false cu privire la Dumnezeu. Mi-a fost dată lumină că acești oameni împiedicau ca adevărul să aibă vreun efect datorită ideilor lor, dintre care unele conduceau la dragostea libertină. Mi-a fost arătat că ei ademeneau sufletele prin prezentarea unor teorii speculative despre Dumnezeu.
Am mers la locul unde lucrau și le-am deschis în fața lor ceea ce făceau. Domnul mi-a dat putere să le prezint în mod clar pericolul acțiunilor lor. Între altele, ei afirmau că cei care au fost sfințiți o dată nu mai pot păcătui, și prezentau această idee ca o hrană evanghelică. Teoriile lor false, împreună cu influența lor înșelătoare, făceau un mare rău pentru ei înșiși și pentru alții. Dobândeau o putere spiritualistă asupra celor care nu puteau vedea răul acestor teorii frumos îmbrăcate. Deja se produseseră mari nenorociri. Doctrina conform căreia toți erau sfinți condusese la credința că sentimentele celor sfinți nu riscau niciodată să se rătăcească. Rezultatul acestei credințe a fost satisfacerea poftelor rele ale unor inimi care, deși se declarau sfințite, erau departe de a avea gânduri și fapte curate.
Este numai una dintre cazurile în care am fost chemată să îi mustru pe cei care prezentau doctrina unui dumnezeu impersonal răspândit prin natură și doctrina unui trup sfânt.
În viitor, adevărul va fi contrafăcut cu ajutorul învățăturilor impuse de oameni. Teorii înșelătoare vor fi prezentate drept învățături sigure. Știința falsă este una dintre agențiile pe care Satana le-a folosit în curțile cerești de care se folosește și astăzi. Afirmațiile false pe care le-a prezentat îngerilor, teoriile sale științifice înșelătoare, i-au îndepărtat pe mulți dintre ei de la loialitate. Apoi, pierzându-și locul în cer, au pregătit ispite pentru primii noștri părinți. Adam și Eva au cedat în fața dușmanului și, prin neascultarea lor, omenirea s-a îndepărtat de Dumnezeu și pământul a fost separat de cer.
Hristos s-a angajat să acopere prăpastia pe care o făcuse păcatul. Astfel a devenit Calea, Adevărul și Viața. Ne-a arătat calea care ne conduce la cer și ne-a promis că va împărtăși tuturor celor care cred în El puterea Sa. A venit în lumea noastră pentru a ne descoperi, nu un amestec de adevăr și rătăcire, ci adevărul pur al lui Dumnezeu. Orice rătăcire este amăgitoare, chiar dacă este îmbrăcată cu veșminte de o frumusețe cerească.
Caracterul și puterea lui Dumnezeu sunt descoperite prin lucrarea mâinilor sale. Dovezile iubirii și bunătății lui Dumnezeu sunt vizibile în natură. Aceste dovezi sunt date pentru a atrage atenția de la natură la Dumnezeul naturii pentru ca „puterea Lui veșnică și dumnezeirea Lui” să fie înțelese.
Teoriile panteiste nu se sprijină pe Cuvântul lui Dumnezeu. Lumina adevărului Său ne arată că aceste teorii sunt niște agenții nimicitoare pentru suflet. Întunericul este elementul lor, senzualitatea este sfera lor. Acestea satisfac inima firească și dau frâu liber înclinațiilor. Despărțirea de Dumnezeu este rezultatul acceptării lor.
Hristos cheamă poporul Său să creadă și să practice Cuvântul Său. Cei care primesc și asimilează acest Cuvânt, făcându-l parte din fiecare acțiune a fiecărui atribut al caracterului, vor crește puternici în tăria lui Dumnezeu. Se va vedea că credința lor este de origine cerească. În fața îngerilor și în fața oamenilor, ei vor sta ca cei care posedă caractere creștine puternice și consecvente. Ei nu vor rătăci pe căi străine. Mintea lor nu se va îndrepta spre o religie a sentimentalismului și a entuziasmului.
Îi implor pe aceia care lucrează pentru Dumnezeu să nu accepte ceea ce este greșit pentru ceea ce este adevărat. Avem o Biblie plină de adevăruri prețioase. N-avem nevoie de presupuneri sau de false emoții. În cădelnița de aur a adevărului, prezentată în învățăturile lui Hristos, găsim ceea ce va convinge și converti sufletele. Prezentați în simplitatea lui Hristos adevărurile pe care a venit să le proclame în această lume și puterea mesajului vostru se va face ea însăși simțită. Nu prezentați teorii sau învățături care nu au nici un temei biblic. Vom fi supuși unor mari încercări. „Stă scris” este proba ce trebuie să aducă orișicui claritate.
Pășiți cu hotărâre și perseverență, având picioarele încălțate cu râvna Evangheliei păcii. Dumnezeu nu a pus asupra nimănui povara de a încuraja interesul pentru învățături și teorii ciudate. Frații mei, păstrați aceste lucruri departe de învățătura voastră. Nu permiteți să intre în experiența voastră. Să nu lăsați ca lucrarea vieții voastre să fie pătată de acestea.
Mințile învățătorilor iudei erau pline de maxime și supoziții. Au interpretat Cuvântul astfel încât să însemne ceea ce Dumnezeu nu a vrut vreodată să însemne, impunându-și ciudățeniile oamenilor de rând.
O avertizare împotriva unei astfel de învățături se găsește în epistola lui Pavel către Coloseni. Apostolul declară că inimile credincioșilor trebuiau
„să fie uniți în dragoste și să capete din plin bogăția siguranței pe care o dă priceperea, ca să cunoască taina lui Dumnezeu [Tatăl], adică pe Hristos, în care sunt ascunse toate comorile înțelepciunii și ale cunoașterii. Spun aceasta” continuă el, „pentru ca nimeni să nu vă înșele cu vorbe iscusite…. Astfel, după cum L-ați primit pe Hristos Isus Domnul, în El să și umblați,fiind înrădăcinați și zidiți în El, întăriți prin credință, după cum ați fost învățați, sporind în recunoștință. Luați seama ca nimeni să nu vă fure cu filozofia și cu o amăgire deșartă după tradiția oamenilor, după învățăturile elementare ale lumii, și nu după Hristos.Căci în El locuiește trupește toată plinătatea Dumnezeirii, iar voi sunteți făcuți deplini în El, care este capul oricărei căpetenii și stăpâniri.”
Coloseni 2:2-10
Sunt împuternicită să le spun oamenilor noștri: Haideți să Îl urmăm pe Hristos. Putem renunța la toate ideile care nu se găsesc în învățăturile Sale. Fac apel la slujitorii noștri să se asigure că picioarele lor sunt așezate pe platforma adevărului veșnic. Aveți grijă cum urmați impulsurile, numindu-le Duhul Sfânt. Unii sunt în pericol în această privință. Le solicit să fie fermi în credință, capabili să dea fiecăruia care le cere o explicație a nădejdii care este în ei.
În inimile multora dintre cei care au fost mult timp în adevăr a pătruns un spirit aspru, critic. Ei sunt tăioși, critici, căutători de greșeli. S-au urcat pe scaunul de judecată pentru a pronunța sentința asupra celor care nu corespund ideilor lor. Dumnezeu îi cheamă să coboare și să se închine înaintea Lui în pocăință, mărturisindu-și păcatele. El le spune: „Dar am ceva împotriva ta: și anume că ți- ai părăsit dragostea dintâi. Adu-ți deci aminte de unde ai căzut, pocăiește-te și întoarce-te la faptele tale dintâi! Dacă nu, voi veni la tine și-ți voi lua sfeșnicul din locul lui, dacă nu te pocăiești.” Amintește-ți deci de unde ai căzut, pocăiește- te și fă faptele dintâi, altfel voi veni repede la tine și voi muta sfeșnicul tău din locul lui, dacă nu te vei pocăi” (Apocalipsa 2:4, 5) Ei se luptă să obțină întâietatea și prin cuvintele și faptele lor întristează multe inimi.
Împotriva acestui spirit și împotriva falsei religii a sentimentalismului, care este la fel de periculoasă, vă aduc avertismentul meu. Luați seama, frați și surori. Cine este conducătorul vostru – Hristos sau îngerul care a căzut din cer? Sunteți fermi în credință? Rugăciunea mea pentru voi toți este ca Dumnezeu să vă dăruiască „și-L rog ca, potrivit cu bogăția slavei Sale, să vă facă să vă întăriți în putere, prin Duhul Lui, în omul dinăuntru, așa încât Hristos să locuiască în inimile voastre prin credință; pentru ca, fiind înrădăcinați și întemeiați în dragoste, să puteți pricepe împreună cu toți sfinții care sunt lărgimea, lungimea, înălțimea și adâncimea și să cunoașteți dragostea lui Hristos, care este mai presus de cunoaștere, ca să ajungeți plini de toată plinătatea lui Dumnezeu” Efeseni 3:16-19.
Traducere: Igor Sârbu
de admin | iul. 9, 2023 | Ellen White
Următorul articol este o compilație din Spiritul Profeției, în încercarea de a înțelege mai bine și de a face unele corelații relevante între natura divină a lui Hristos și Duhul lui Hristos (alias Duhul Sfânt).
„Privindu-L în umilința Sa, când umbla ca un om printre oameni, ei nu înțeleseseră taina întrupării sale, caracterul dublu al naturii sale.” {HLL 507.1}
„Hristos n-ar fi putut face nimic cât timp a slujit pe pământ pentru a-l salva pe omul căzut dacă divinul nu s-ar fi contopit cu umanul. Capacitatea limitată a omului nu poate descrie această taină minunată – îmbinarea celor două naturi, cea divină și cea umană. Nu poate fi niciodată explicată. Omul trebuie să se minuneze și să tacă. Și totuși, omul are privilegiul de a fi părtaș la natura divină și în acest fel poate pătrunde într-o oarecare măsură în această taină” (Scrisoarea 5, 1889). {7BC 904.5}
„S-a schimbat natura umană a Fiului Mariei în natura divină a Fiului lui Dumnezeu? Nu; cele două naturi erau misterios îmbinate într-o singură persoană – omul Isus Hristos. În El a locuit toată plinătatea Dumnezeirii în trup.”– Scrisoarea 280, 1904 în Comentariul biblic adventist de ziua a șaptea, vol. 5, p. 1113.2
„Natura Sa finită a fost pură și fără pată, NATURA DIVINĂ care L-a determinat să spună lui Filip: «Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl», nu a fost umanizată; nici umanitatea nu a fost divinizată prin amestecul sau unirea celor DOUĂ NATURI; fiecare și-a păstrat CARACTERUL ȘI PROPRIETĂȚILE ESENȚIALE.” {Manuscript Releases, vol. 16, p. 182 par.1}.
„Cele DOUĂ expresii, umană și divină, erau, în Hristos, strâns și inseparabil una, și totuși aveau o INDIVIDUALITATE DISTINCTĂ….” {ST 10 mai 1899, par. 11}
„Hristos deținea două naturi, natura omului și natura lui Dumnezeu. ÎN EL DIVINITATEA ȘI UMANITATEA ERAU UNITE. De lucrarea Sa mijlocitoare atârnă speranța lumii care piere. Nimeni în afară de Hristos nu a reușit vreodată să trăiască o viață perfectă, să aibă un caracter pur, fără pată. El a prezentat o umanitate perfectă, unită cu Divinitatea; și, păstrând fiecare NATURĂ DISTINCTĂ, a oferit lumii o reprezentare a caracterului lui Dumnezeu și a caracterului unui om desăvârșit.” {Ms94-1899.47}
Rețineți: „Printr-un PROCES dureros, tainic atât pentru îngeri, cât și pentru oameni” {Ms29-1899.4}, Fiul lui Dumnezeu și-a asumat o natură unică și infinită. Natura umană a lui Hristos era în mod clar diferită față de natura divină a lui Hristos, în sensul că, una este corporală, vizibilă, fizică, în timp ce cealaltă este incorporală, invizibilă, duhovnicească. Adoptând umanitatea, cele două naturi (umanitatea și divinitatea) ale lui Hristos s-au îmbinat în mod misterios într-o SINGURĂ PERSOANĂ și totuși fiecare natură și-a menținut propria „individualitate distinctă” și și-a păstrat „caracterul și proprietățile sale esențiale”. Când Hristos a fost aici pe pământ înainte de înălțarea Sa, Și-a trăit cu credincioșie slujirea pământească, doar în umanitatea Sa, în timp ce manifestarea divinității Sale a fost strict restrânsă sau înăbușită, chiar dacă aceasta era prezentă în mod activ în persoana Sa. Observați următoarele afirmații cu privire la felul în care Hristos a fost credincios umanității Sale:
„Divinitatea Sa era ascunsă sub umanitate. EL A ASCUNS ÎN EL ÎNSUȘI ACELE ATRIBUTE ATOTPUTERNICE CARE ÎI APARȚINEAU CA UNUL EGAL CU DUMNEZEU. Uneori, caracterul Său divin străfulgera cu o putere atât de minunată, încât toți cei care erau capabili să discearnă lucrurile duhovnicești declarau că este Fiul lui Dumnezeu.” {3SP 259.1}
„Isus nu a dat pe față nicio însușire și nu S-a folosit de nicio putere pe care omul n-ar putea să nu le aibă prin credința în El. Toți urmașii Săi pot avea umanitatea Sa desăvârșită, dacă vor fi în supunere față de Dumnezeu, așa cum a fost El.” {HLL 664.4}
Asociați acest lucru cu următoarele afirmații:
„A fost o misiune dificilă pentru Prințul Vieții să ducă la îndeplinire planul pe care și-L asumase pentru salvarea omului, îmbrăcând divinitatea Sa cu umanitatea. Primise onoruri în curțile cerești și era obișnuit cu puterea absolută. ERA LA FEL DE GREU PENTRU EL SĂ MENȚINĂ NIVELUL UMANITĂȚII, cum este PENTRU OAMENI SĂ SE RIDICE DEASUPRA NIVELULUI SCĂZUT AL NATURII LOR DEPRAVATE ȘI SĂ DEVINĂ PĂRTAȘI AI NATURII DIVINE.” {Con 85.1}
„Mântuitorul l-a biruit pe vicleanul vrăjmaș, arătându-ne cum putem birui și noi. Ne-a lăsat exemplul Său, ca să-l respingem pe Satana cu ajutorul Scripturii. AR FI PUTUT SĂ RECURGĂ LA PROPRIA PUTERE DIVINĂ ȘI SĂ SE FOLOSEASCĂ DE PROPRIILE CUVINTE, DAR EXEMPLUL SĂU NU NE-AR FI FOST ATUNCI LA FEL DE FOLOSITOR. Hristos a folosit numai Scriptura.” {Lt1a-1872.8}
Este interesant de remarcat faptul că divinitatea lui Hristos nu era inactivă, ci că a fost o sarcină de neînchipuit să-și îngrădească în mod constant divinitatea pentru a-și menține umanitatea.
S-a dezbrăcat de chipul lui Dumnezeu
„El a fost Dumnezeu cât timp a fost pe pământ, dar S-A DEZBRĂCAT de chipul lui Dumnezeu și în schimb a luat chipul și înfățișarea unui om. A UMBLAT PE PĂMÂNT CA OM. De dragul nostru, El a devenit sărac, ca noi, prin sărăcia Lui, să ne îmbogățim. Și-a lăsat deoparte slava și măreția Sa. El era Dumnezeu, DAR GLORIA CHIPULUI LUI DUMNEZEU A LĂSAT-O PENTRU UN TIMP. Deși a umblat printre oameni în sărăcie, împrăștiind binecuvântările Sale oriunde mergea, la cuvântul Său, legiuni de îngeri Îl înconjurau pe Răscumpărătorul lor și Îi aduceau omagiu. Dar El a umblat pe pământ nerecunoscut, nemărturisit, cu doar câteva excepții, de creaturile Sale.” {SDA Bible Commentary, vol.5, p. 1126.8}.
„Hristos era Maiestatea cerului, Comandantul oștirilor cerești. Însă Și-a lăsat coroana și S-A DEZBRĂCAT DE HAINA SA REGALĂ pentru a lua asupra Sa natura umană, astfel încât umanitatea să atingă umanitatea. Ca Răscumpărător al lumii, a trecut prin toate experiențele prin care trebuie să trecem și noi. S-a făcut pe Sine însuși în chip de om. S-a umilit pentru a face cea mai mare lucrare care putea fi făcută pentru rasa umană. O rază de neprihănire din cer a strălucit în mijlocul întunericului moral al acestui pământ, pentru a lumina pe orice om care vine în lume.” {The Bible Echo, 29 mai 1899, par. 7}
„Suficiența noastră se găsește numai în moartea și întruparea Fiului lui Dumnezeu. PRIN FAPTUL CĂ S-A DEZBRĂCAT ÎN MOD VOLUNTAR DE SLAVA SA ASUMÂNDU-ȘI NATURA UMANĂ care putea suferi și fi privită de întregul univers ceresc, El a putut suferi, susținut de divinitate…” {Ms131-1897.4}.
Aceasta ilustrează modul în care a fost posibil ca Hristos să-și păstreze, simultan, ambele personalități (divină și umană), dar a putut să se dezbrace de una din personalitățile sale (divinitatea) în timp ce cealaltă (umanitatea) era în acțiune. De asemenea, este adevărat și reversul, în care Hristos poate într-adevăr să-și păstreze umanitatea în ceruri, în timp ce acționează prin divinitatea Sa (în Duhul Său) „dezbrăcat” de personalitatea umanității.
Pe pământ, El a trăit ca om, dezbrăcat de divinitatea Sa și, prin urmare, a renunțat la omniprezența Sa, dar după înălțarea Sa și pentru că a fost readus pe deplin la gloria Sa anterioară, El poate acum să își exercite pe deplin divinitatea, inclusiv omniprezența Sa.
Din nou, punctul important aici este că, în timp ce Hristos a păstrat în Sine cele două naturi, a putut să renunțe la unele atribute ale personalitățile Sale divine, utilizând în același timp atributele celeilalte personalități – umanitatea Sa.
Hristos a primit slava Sa de mai înainte, după înălțarea Sa
„După umilirea, suferința și moartea Sa, Fiul lui Dumnezeu s-a întors la poziția gloriei Sale anterioare și este una cu Tatăl în putere și stăpânire.” {Signs of the Times, 27 iunie 1895}.
„Înălțarea lui Hristos la cer, în mijlocul unui nor de îngeri cerești, L-a glorificat… Oastea cerească s-a prosternat înaintea Lui și a înălțat cântecul lor de triumf și de bucurie. Slava L-a înconjurat pe Împăratul cerului și a fost văzută de toate inteligențele cerești. Niciun cuvânt nu poate descrie scena care a avut loc când Fiul lui Dumnezeu a fost REINSTAURAT PUBLIC în locul cinstei și al gloriei pe care le-a abandonat de bunăvoie atunci când a devenit om.” {Semnalele Timpului, 10 mai 1899 par.17}.
„Deși Hristos S-a smerit ca să devină om, Divinitatea era încă a Lui. Divinitatea Sa nu putea fi pierdută atâta timp cât El a rămas credincios și fidel loialității Sale. Fiind înconjurat de durere, suferință și contaminare morală, disprețuit și respins de oamenii cărora le fuseseră încredințate oracolele cerești, Isus putea totuși să vorbească despre Sine ca Fiul Omului în ceruri. ERA GATA SĂ ÎȘI PREIA DIN NOU GLORIA DIVINĂ ATUNCI CÂND LUCRAREA SA DE PE PĂMÂNT ERA ÎNCHEIATĂ.” {5BC 1129.3}
„Apostolul Pavel vorbește despre Mijlocitorul nostru, SINGURUL FIU NĂSCUT AL LUI DUMNEZEU, FIIND ÎNTR-O STARE DE SLAVĂ, AVEA CHIPUL LUI DUMNEZEU, Căpetenia tuturor oștirilor cerești și care, atunci când Și-a îmbrăcat divinitatea cu umanitatea, a luat asupra Sa chipul unui rob.” {1SM 243.2}
Observați: Înainte de întruparea Sa, Hristos a fost „ÎN STARE DE SLAVĂ” și „AVEA CHIPUL LUI DUMNEZEU”. După înălțarea lui Hristos, am aflat că Și-a recăpătat pe deplin slava de odinioară, care ar trebui să includă toate prerogativele unei Ființe divine. Diferența constă în faptul că natura Sa este acum legată pentru totdeauna de umanitate prin întrupare. Cu toate acestea, nu există nicio dovadă inspirată care să sugereze că personalitatea îmbinată a lui Hristos ar trebui să facă în vreun fel ca divinitatea Sa să fie inferioară, în sensul că El nu ar mai putea fi omniprezent. Dimpotrivă, dovezile sugerează în mod clar că, deși Hristos „Își va păstra pentru totdeauna natura umană” {HLL 25.3}, poate fi simultan dezbrăcat de personalitatea umanității atunci când își desfășoară activitatea în mod omniprezent prin intermediul propriului Său Duh divin.
Capacitatea de a fi omniprezent este una dintre cele mai mari atribute ale lui Dumnezeu și ale Fiului Său. Astfel, a nega omniprezența lui Hristos înseamnă a denigra divinitatea Sa!
Ne va împărtăși natura Sa divină
Vă rugăm să rețineți următoarele afirmații cu privire la divinitatea lui Hristos și cum ne este împărtășită această divinitate:
„Aici ni se dezvăluie în mod clar că, dacă păstrăm blândețea și smerenia lui Hristos, dacă umblăm cu umilință alături de Purtătorul de Povară, dacă intrăm în strânsă legătură cu Răscumpărătorul nostru, aflându-ne astfel în jug cu El, EL NE VA ÎMPĂRTĂȘI PROPRIA SA INDIVIDUALITATE.” {Ms70-1896.33}
„El ne va ÎMPĂRTĂȘI NATURA SA DIVINĂ și vom putea să aducem evlavia în viața noastră de zi cu zi și să-L imităm pe marele Învățător în căutarea de a câștiga suflete.” {RH 10 mai 1887, par. 11}
„Voi vreți acel ajutor CARE VINE DE LA HRISTOS, după ce ați scăpat de stricăciunea care este în lume prin pofte. Vreți să fiți părtași de natura divină. NU EXISTĂ NIMIC ALTCEVA CARE SĂ NE SALVEZE. HRISTOS VINE ÎN NATURA SA DIVINĂ și iată că fiecare suflet va fi luminat potrivit cu ce studiază, în funcție de ceea ce oferă minții să se hrănească.” {Ms138-1906.20}.
„Să ne străduim să facem din viața noastră ceea ce Hristos o proiectează să fie, plină de parfumul iubirii față de Dumnezeu și față de semenii noștri, PLINĂ DE PROPRIUL DUH DIVIN AL LUI HRISTOS, plină de aspirații sfinte față de Dumnezeu, bogată în frumusețea asemănării cu Hristos.” {Lt117-1899.31}
„Prezența Sa personală era necesară pentru ca, văzându-L pe El, să-L putem vedea pe Tatăl. El și-a așezat tronul, împărăția Sa duhovnicească, pe pământ. Și-a dezvăluit harul Său special și a deschis privirii noastre minunile lucrurilor cerești. El a împărtășit umanității propriul Său DUH DIVIN, înălțând astfel umanitatea pe scara valorii morale față de Dumnezeu.” {YI 29 iulie 1897, par. 9}
Nu există pace sigură fără PREZENȚA DUHULUI LUI HRISTOS. Nu există pace reală în afară de cea care izvorăște de la crucea de pe Calvar. Hristos este acceptat ca o teorie în minte înainte de a deveni Prințul Păcii în inimă. Dar pentru ca El să devină Prințul Păcii în inimă, EL A PROMIS să ne împărtășească DUHUL SĂU. EL A SPUS: «NU VĂ VOI LĂSA ORFANI…» [Ioan 14:18.].” {Ms40a-1890.58}
„El ne va împărtăși CARACTERUL SĂU, ca să putem urma exemplul Său de credincioșie față de Dumnezeu…” {BEcho 10 iunie 1895, par. 6}
„Dacă vom căuta să învățăm adevărul în simplitatea sa, Domnul va lăsa ca binecuvântarea Sa să se odihnească asupra noastră. El ne va împărtăși Duhul Său, dându-ne mângâiere, putere și speranță.” {RH 7 ianuarie 1909, Art. A, par. 19}
„Cunoașterea lui Dumnezeu, așa cum a fost revelată în Hristos, este cunoașterea pe care trebuie să o aibă toți cei care sunt mântuiți. Este cunoașterea care produce transformarea caracterului. Această cunoaștere, primită, va recrea sufletul după chipul lui Dumnezeu. EA VA ÎMPĂRTĂȘII ÎNTREGII FIINȚE O PUTERE SPIRITUALĂ CARE ESTE DIVINĂ.” {MH 425.3}
„Domnul Isus Își iubește poporul Său și, atunci când ei își pun încrederea în El, depinzând în întregime de El, El îi întărește. El va trăi prin ei, dându-le inspirația duhului Său sfințitor, împărtășind sufletului o insuflare vitală din El însuși. El acționează prin facultățile lor și îi determină să aleagă voința Sa și să acționeze după caracterul Său.” {Lt12-1894.16}
„Unii, cel puțin, nu au nicio dovadă că au un Hristos care rămâne și că El le-a insuflat înțelepciune în sfat prin insuflarea propriului Său Eu în inimă.” {Ms32-1897 (13 aprilie 1897) par. 11}
„Duhul este acela care dă viață, carnea nu folosește la nimic; cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh și viață.” [Ioan 6:63] Hristos nu se referea aici la doctrina Sa, ci la persoana Sa, la divinitatea caracterului Său…” {RH 5 aprilie 1906, par. 12}
„Cum voi duce în mod impresionant însărcinarea pe care Hristos a dat-o poporului Său – privilegiul de a fi lucrători cu Duhul adevărului deplin manifestat în trup – Fiul divin al lui Dumnezeu, îmbrăcat în umanitate, un mijloc conceput și pregătit pentru a primi și împărtăși continuu curentul ceresc? El însuși, izvorul care se revarsă, primește pentru a răspândi tuturor celor care vor accepta darul.” {21LtMs, Ms 125, 1906, par. 13}
„Domnul cunoaște dorința ta prin credință, ține-te aproape de El și așteaptă-te să primești Duhul Sfânt. Slujba Duhului Sfânt este de a stăpâni toate demersurile noastre spirituale. Tatăl L-a dat pe Fiul Său pentru noi, ca prin Fiul, Duhul Sfânt să vină la noi și să ne călăuzească spre Tatăl. Prin mijlocul Său divin, avem duhul mijlocirii, prin care putem să pledăm înaintea lui Dumnezeu așa cum un om pledează înaintea prietenului său.” {7LtMs, Lt 11b, 1892, par. 13}
„Adevărata credință și odihna în Dumnezeu sunt întotdeauna însoțite de iluminările Duhului Sfânt, al cărui templu suntem. Duhul Sfânt este Duhul lui Cristos, este reprezentantul Său. Iată mijlocul divin care aduce convingerea în inimi. Când puterea duhului Său este revelată prin intermediul slujitorilor lui Dumnezeu, noi vedem divinitatea care strălucește prin umanitate. Atunci când este însoțită de Duhul Sfânt, prezentarea adevărului, așa cum este acesta în Isus, va fi mai prețioasă decât toată onoarea sau gloria lumii. {EA 231.1}
„Respingerea Duhului Sfânt, prin a cărui putere învingem forțele răului, este păcatul care le întrece pe toate celelalte, pentru că ne taie de la sursa puterii noastre, de la Hristos și de la împărtășirea cu El. Atunci când există o redeșteptare manifestată în biserică sau în școală și este evident că Duhul Sfânt lucrează, primul indiciu al influenței cerești trebuie onorat. Rutina studiului sau a muncii să fie secundară, și fiecare să coopereze cu mijlocul divin, cu mulțumiri din inimă că Dumnezeu și-a cercetat poporul.” {RH 25 august 1896, par. 11}
„Duhul Sfânt este sursa oricărei puteri și lucrează ca un agent viu și activ în noua viață creată în suflet. Duhul Sfânt trebuie să fie în noi un locuitor divin.” {RH 29 iunie 1897, par. 10}
„Biserica vie a lui Dumnezeu este în mod individual o locuință a lui Dumnezeu prin Duhul Sfânt, pentru ca omul să devină un templu bine zidit pentru locuirea Duhului Sfânt al lui Dumnezeu, pentru ca Domnul Isus Hristos să locuiască în interiorul ființei sale, înnobilând și sfințind natura sa umană prin atributele Sale divine, făcând din om un templu pentru Dumnezeul cel viu. Omul nu trebuie niciodată să stăruie asupra ineficienței efortului uman, ca și cum ar fi prezumțios [să crezi] că intermediul uman este esențial în marele plan de mântuire al Domnului.” {13LtMs, Ms 193, 1898, par. 3}
„Duhul divin își dezvăluie lucrarea în inima omului. Când Duhul Sfânt acționează asupra minții, agentul uman va înțelege afirmația făcută de Hristos: «El Mă va proslăvi pentru că va lua din ce este al Meu și vă va descoperi.» [Ioan 16:14]. Supunerea față de Cuvântul lui Dumnezeu înseamnă restaurarea propriei persoane. Lasă-L pe Hristos să lucreze prin Duhul Său cel Sfânt și să te trezească ca din morți și să-ți ducă mintea împreună cu a Lui. Lasă-L să îți folosească facultățile. El ți-a creat fiecare capacitate, pentru ca tu să poți onora și glorifica mai bine Numele Său. Consacră-te Lui și toți cei asociați cu tine vor vedea că energiile tale sunt insuflate de Dumnezeu, că puterile tale cele mai nobile sunt chemate să fie puse la lucru, pentru a face slujba lui Dumnezeu. Facultățile folosite odinioară pentru a servi eului și pentru a promova principii nevrednice, servind odinioară ca membre ale unor scopuri nedrepte, vor fi aduse în robie față de Isus Hristos și vor deveni una cu voia lui Dumnezeu.” {11LtMs, Lt 8, 1896, par. 11}
„Același Isus care a umblat cu ucenicii Săi, care i-a învățat pe pământ, care a muncit și a suferit în natura Sa umană, este cu noi în puterea Sa divină. El este la dreapta noastră pentru a ne veni în ajutor în orice nevoie. Să-L înălțăm pe Isus și să descoperim temelia biblică a credinței noastre. Noi toți trebuie să proclamăm poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus. Isus a venit să preamărească legea și să o facă demnă de cinste. A murit pentru a înălța Legea lui Dumnezeu, mărturisind caracterul ei neschimbător; și pe măsură ce proclamăm Legea lui Dumnezeu, putem să privim la Isus și să fim mângâiați cu asigurarea: «Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului.»” {RH 24 ianuarie 1893, par. 3}
„DIVINITATEA LUI HRISTOS este siguranța vieții veșnice a credinciosului.” {HLL 530.3}
Pe măsură ce luați în considerare afirmațiile de mai sus, devine evident și convingător faptul că Hristos, împărtășindu-ne propria Sa natură divină, este echivalent cu împărtășirea de către El a propriului Său Duh (numit și Duhul Sfânt) către noi. Este vorba de însăși Persoana divină a lui Hristos impregnată de caracterul/prezența/puterea Sa, „o insuflare vitală din El însuși”.
Două tipuri de personalități
„Mărturisesc înaintea fraților și surorilor mele că biserica lui Hristos, așa slabă și cu defecte cum poate fi, este singurul obiect de pe pământ căruia îi acordă atenția Sa supremă. Deși invitația de a veni la El și de a fi salvat se adresează întregii lumi, El își însărcinează îngerii Săi să acorde ajutor divin fiecărui suflet care vine la El cu pocăință și căință, iar El vine personal, prin Duhul Său cel Sfânt, în mijlocul bisericii Sale.”{CET 206.1}
„Duhul Sfânt este reprezentantul lui Hristos, dar dezbrăcat de personalitatea umanității și deci independent de acesta. Împiedicat de umanitate, Hristos nu putea să fie prezent peste tot, în mod personal. De aceea, era spre binele lor ca El să meargă la Tatăl și să trimită Duhul ca înlocuitor al Său pe pământ. Nimeni nu mai putea spune că avea un avantaj din cauză că se găsea într-un anumit loc sau pentru că avea legătură personală cu Hristos. Prin Duhul, Mântuitorul putea fi în legătură cu toți. În felul acesta, era mai aproape de ei decât dacă nu S-ar fi înălțat.” {HLL 669.2}
Rețineți: Vorbește Ellen White cu dublu înțeles? Al doilea citat vine din cartea Hristos Lumina Lumi, p. 669 și este citat adesea pentru a afirma că Hristos nu poate fi Duhul Sfânt pentru că este „împiedicat de umanitate” și, prin urmare, El „nu putea să fie prezent peste tot, în același timp”. Și totuși, găsim în citatul precedent că Hristos vine „personal prin Duhul Său cel Sfânt”.
În lumina a ceea ce am analizat până acum, primul citat de mai sus, „El vine personal prin Duhul Său cel Sfânt”, se referă la divinitatea lui Hristos, „dar fără trup omenesc”, așa cum este explicat în al doilea paragraf. Afirmația din Hristos Lumina Lumii despre Duhul Sfânt ca fiind „reprezentantul” lui Hristos nu necesită neapărat ca acesta să fie un individ cu totul diferit. „Personalitate”, prin urmare, se poate aplica în mod logic fie umanității, fie divinității aceleiași Persoane. Cu alte cuvinte, se poate spune că Hristos nu putea veni personal în umanitatea Sa (fizică/vizibilă) din motivele citate (împiedicat de umanitate), dar cu siguranță poate veni personal prin divinitatea sau Duhul Său (putere/prezență divină invizibilă, dezbrăcat de personalitatea umanității).
Un rezumat
Ce putem concluziona din afirmațiile de mai sus?
Natura umană și cea divină a lui Hristos se disting ca fiind „două expresii”, fiecare având o „individualitate distinctă”.
Mai mult, Duhul sau „Cuvintele” pe care Hristos le rostește sunt descrise mai sus ca fiind „PERSOANA LUI, DIVINITATEA CARACTERULUI LUI”. Cu alte cuvinte, Duhul lui Hristos sau divinitatea Sa are o „individualitate distinctă” care este diferită de umanitatea Sa (nu că divinitatea Sa este un individ sau o persoană complet diferită).
Conform dicționarului Webster din 1828, „personalitate” este definit ca fiind „ceea ce constituie individualitatea”. Cu toate acestea, în cazul lui Hristos, „individualitatea” NU trebuie să însemne neapărat doi indivizi complet diferiți. Tainele naturii lui Hristos sunt de așa fel încât El are în Sine două naturi distincte, fiecare având propria „individualitate distinctă”. Mai mult, ni se spune că Hristos poate într-adevăr să ne împărtășească această „individualitate”, care este Duhul Său sau divinitatea caracterului Său.
Este suficient să spunem că, atunci când Hristos ne împărtășește propria Sa individualitate „divinitatea caracterului Său”, El nu ne împărtășește o individualitate complet diferită, ci propria Sa personalitate divină, care este distinctă, diferită de personalitatea Sa umană. Este divinitatea Sa sau propriul Său Duh, impregnat cu caracterul Său.
„Duhul Sfânt este DUHUL lui HRISTOS; este reprezentantul Său. Iată mijlocul divin care aduce convingerea în inimi. Atunci când puterea DUHULUI SĂU este revelată prin intermediul slujitorilor lui Dumnezeu, noi vedem DIVINITATEA care strălucește prin umanitate.” (E.G. White, 13MR 313.3, 1895)
Din nou, „Duhul Sfânt” sau „Duhul lui Hristos” este distinct de Hristos, deoarece EL/ ACESTA lucrează în cadrul unui rol diferit (slujbă/intermediu – din eng. agency, tradus adesea cu mijloc sau intermediu) cu o personalitate diferită (ceea ce constituie individualitatea – divinitatea lui Hristos, dezbrăcată de umanitate) în comparație cu personalitatea vizibilă, fizică, umană a lui Hristos.
Duhul Sfânt realizează ceea ce Hristos nu poate face în mod fizic, întrucât poate fi prezent pretutindeni, în timp ce Hristos, în umanitatea Sa, a realizat ceea ce Duhul Sfânt nu poate face, în sensul că S-a identificat cu umanitatea pe pământ și are carne și sânge pentru a face ispășire pentru noi în sanctuarul ceresc.
Traducere: Igor Sârbu
de admin | iul. 9, 2023 | Ellen White
Ellen White, 13 mai, 1897
Porțiuni ale acestui manuscris au fost publicate în
TDG 142; CTr 260; SW 09/13/1898, 10/25/1898.
Hristos acordă o greutate importantă ascultării poporului Său de poruncile lui Dumnezeu. Ei trebuie să aibă o cunoaștere inteligentă a lor și să le aducă în viața lor de zi cu zi. Omul nu poate păzi poruncile lui Dumnezeu doar dacă este în Hristos și Hristos în el. Și nu este posibil ca el să fie în Hristos, având lumină asupra poruncilor Sale, și ignorând în același timp pe cele mai mici dintre ele. Prin ascultare fermă și de bunăvoie față de Cuvântul Său, ei dovedesc dragostea lor pentru Trimisul lui Dumnezeu.
A nu păstra poruncile lui Dumnezeu înseamnă a nu-L iubi. Nimeni nu va păstra legea lui Dumnezeu decât dacă îl iubesc pe Acela care este singurul născut din Tatăl. Și fără îndoială, dacă Îl iubesc, își vor exprima dragostea și ascultarea față de El. Toți cei care Îl iubesc pe Hristos vor fi iubiți de Tatăl și El li se va manifesta (notă traducător: limbaj preluat din Ioan cap. 14 în KJV; în VDC se spune că Hristos se va arăta). În toate urgențele și nedumeririle lor, vor avea un ajutor în Isus Hristos.
Faptul că Hristos urma să se manifeste (arate) față de ei și totuși să fie invizibil pentru lume, a fost o taină pentru ucenici. Ei nu puteau înțelege cuvintele lui Hristos în sensul lor spiritual. Ei se gândeau la o manifestarea exterioară, vizibilă. Ei nu puteau lua în considerare faptul că puteau avea prezența lui Hristos cu ei și totuși El să nu fie văzut de lume. Ei nu au înțeles sensul unei manifestări spirituale.
Marele Învățător a tânjit să le dea ucenicilor toate încurajarea și mângâierea posibile; căci urmau să fie încercați amarnic. Dar le-a fost greu să înțeleagă cuvintele Sale. Mai aveau încă de învățat despre acea viață spirituală care le putea oferi puterea spirituală de care aveau nevoie.
Promisiunea unui Mângâietor le-a prezentat un adevăr bogat. I-a asigurat că nu ar trebui să-și piardă credința în cele mai dificile circumstanțe. Duhul Sfânt trimis în numele lui Hristos urma să-i învețe toate lucrurile și să le aducă aminte despre toate. Duhul Sfânt urma să fie reprezentantul lui Hristos, Avocatul (Mângâietorul) care pledează constant pentru rasa căzută. El pledează pentru a li se da puterea spirituală, ca prin această putere, mai puternică decât toți dușmanii lui Dumnezeu și ai omului, să poată să fie capabili să biruiască dușmanii spirituali.
Cel care cunoaște sfârșitul de la început a asigurat tot ce este nevoie împotriva atacului agențiilor satanici. Și El își va împlini cuvântul către credincioși în fiecare veac. Acest cuvânt este sigur și statornic; nici o iotă sau frântură din acesta nu poate cădea. Dacă oamenii vor sta sub protecția lui Dumnezeu, steagul Său va fi deasupra lor ca o cetate de nepătruns. El va da dovezi că Cuvântul Său nu poate da greș niciodată. El va dovedi o lumină care strălucește într-un loc întunecat până în zori. El, Soarele neprihănirii, va răsări cu vindecare în razele Sale.
Însăși chipul lui Dumnezeu trebuie să fie impregnat și reflectat în umanitate. Inima rece trebuie să fie înviorată și să strălucească cu iubire divină – o iubire care bate în uniune cu dragostea pe care Mântuitorul a evidențiat-o pentru tine. Nu te mai vei plânge că nu poți înțelege, căci Învățătorul tău s-a înălțat la cer și primul său interes este să pledeze pentru cauza tuturor celor care cred în El. El te-a asigurat că Duhul Sfânt a fost dat să rămână cu tine pentru totdeauna, să fie sfătuitorul și călăuzitorul tău. El îți cere să ai încredere în El și să te angajezi în păzirea Lui. Duhul Sfânt lucrează în mod constant, învățând, reamintind, mărturisind, venind în suflet ca Mângâietor divin și convingând de păcat ca Judecător și Ghid ales.
Hristos era Duhul adevărului. Lumea nu ascultă rugămințile Sale. Ei nu-L acceptă ca ghid al lor. Ei pot discerne lucrurile nevăzute; lucrurile spirituale le sunt necunoscute. Dar ucenicii Săi văd în El, Calea, Adevărul și Viața. Și ei vor avea prezența Lui permanentă. Ei vor avea cunoștințe experimentale despre singurul Dumnezeu adevărat și despre Isus Hristos pe care L-a trimis El. Acestora El le spune: „Nu veți mai zice, nu pot să înțeleg. Nu veți mai vedea printr-o sticlă întunecată; veți înțelege cu toți sfinții care este lungimea, adâncimea și lățimea și înălțimea iubirii lui Hristos, care întrece cunoștința. Cel care a început o lucrare bună în voi o va îndeplini până în ziua lui Hristos Isus.”
Onoarea lui Dumnezeu, onoarea lui Isus Hristos, este implicată în perfecțiunea caracterului tău. Lucrarea ta este de a coopera cu Hristos, pentru ca tu să fi complet în El. Fiind unit cu El prin credință, crezându-L și primindu-L, deveniți parte din Sine. Caracterul tău este gloria Lui descoperită în tine. Și când vei apărea în prezența Lui, vei întâlni binecuvântarea care te așteaptă: „Bine, rob bun și credincios, ai fost credincios peste puține lucruri; Te voi face conducător peste multe lucruri; intră în bucuria Domnului tău.” (Matei 25:23, KJV)
Hristos caută să facă lecțiile pe care ei [ucenicii Săi] nu le înțeleg, cât mai clare posibil pentru mintea lor încețoșată. Dar timpul nu este prea îndepărtat când fiecare cuvânt va fi clarificat. Atunci, ceea ce Isus le-a vorbit și ei nu au putut înțelege, va fi clar înțeles ca adevăr viu.
Gândul că Învățătorul lor avea să-i părăsească i-a umplut pe ucenici de întristare; dar El i-a mângâiat cu siguranța că va veni din nou să-i ducă în locul pe care Îl va pregăti pentru ei. El i-a asigurat că, dacă El nu pleacă, El nu le poate oferi un Apărător [n. tr. Mângâietor – VDC, în gr. parakletos, termen folosit în Ioan 14:16,26; 15:26; 16:7,13; 1 Ioan 2:1]: că, dacă ar ști de binecuvântările viitoare care urmau să vină din cauza plecării Sale, nu ar plânge; s-ar bucura în prezența Duhului Sfânt care urma să fie cu ei totdeauna. El le-a spus că dacă El nu pleacă, ei nu pot face o lucrare mai mare. Dar că lipsiți de prezența Sa personală, prin credință, L-ar vedea și cunoaște, și prin continuarea în dragostea Sa, arătându-și aprecierea față de adevăr, dezvăluind altora ceea ce este adevărul; ascultând poruncile Sale și purtând o mărturie vie, vitală; făcând lucrarea Lui pe care El o lăsase în mâinile lor, ducând-o înainte până la finalizare, ei vor deveni reprezentanți ai lui Hristos.
„Pacea o las cu voi, vă dau pacea mea; eu v-o dau nu cum o dă lumea.” (Ioan 14:27) Lumea, ocupată cu activitatea ei va încerca să ne dea pacea. Strigătul ei este, „pace și siguranță”, dar nicio încredere nu trebuie acordată în reprezentările ei ademenitoare (1 Tesaloniceni 5:3). Lumea nu poate primi duhul adevărului, pentru că nu-L vede, nici nu-L cunoaște. „Nu este pace pentru cei răi, spune Dumnezeul meu.” (Isaia 57:21, KJV) Isus Hristos este Prințul păcii. Și doar de la El vine adevărata pace pe care lumea nu o poate da și nici nu o poate lua.
În est, salutul obișnuit atunci când se vizita casa unui prieten era: „Pace să fie peste casa aceasta” și, la plecare, erau folosite aceleași cuvinte (Luca 10: 5) Dar modul în care Hristos și-a luat rămas bun are un caracter cu totul diferit. „Pacea o las cu voi, vă dau pacea mea; eu v-o dau nu cum o dă lumea. Să nu vă fie tulburată inima, nici să nu fie înfricoșată.” (Ioan 14:27, BTF) În aceste cuvinte se include multe. Ele sunt de cea mai bogată importanță și vor fi repetate până la marginile cele mai îndepărtate ale Pământului.
„Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat, și domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veșniciilor, Domn al păcii.” (Isaia 9:6) Hristos a adus acea pace cu El în lume. El a venit să împărtășească acea pace, pentru ca toți cei care vor crede în El să aibă o pace care depășește înțelegerea. El, Răscumpărătorul lumii, purtase acea pace cu El de-a lungul vieții Sale pământești, iar acum venise momentul în care El trebuia să-și dea viața pentru ca comoara păcii să rămână pentru totdeauna în inimă, prin credință. El a lăsat acea pace cu ucenicii Săi și El o sădește și o menține în inimile tuturor celor care îi vor accepta prezența ei. Multe dintre darurile făcute de prieteni nu lucrează pentru binele lor; dar pacea pe care Hristos o lasă ca moștenire, nu o dă așa cum o dă lumea. Darul său are o valoare mai mare decât se poate calcula; este etern.
Hristos a spus: „Dacă M-ați iubi, v-ați fi bucurat că v-am zis: «Mă duc la Tatăl»; căci Tatăl este mai mare decât Mine. Și v-am spus aceste lucruri acum, înainte ca să se întâmple, pentru ca atunci când se vor întâmpla, să credeți. Nu voi mai vorbi mult cu voi; căci vine stăpânitorul lumii acesteia. El n-are nimic în Mine; dar vine, pentru ca să cunoască lumea că Eu iubesc pe Tatăl și că fac așa cum Mi-a poruncit Tatăl. Sculați-vă, haidem să plecăm de aici!” (Ioan 14:28-31)
Venise momentul pentru ultima încercare a lui Satana de al birui pe Hristos. Dar Hristos a declarat: el nu are nimic în Mine, niciun păcat care să mă aducă sub puterea sa. El nu găsește nimic în Mine care să răspundă la sugestiile sale satanice. Nicio altă ființă nu putea spune acest acest lucru, doar Cel care își oferea viața ca un sacrificiu lipsit de păcat pentru un neam păcătos.
„Căci, dacă sângele taurilor și al țapilor și cenușa unei vaci, stropită peste cei întinați, îi sfințește și le aduce curățarea trupului, cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel veșnic, S-a adus pe Sine însuşi jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăța cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiți Dumnezeului celui Viu! Și tocmai de aceea este El Mijlocitorul unui legământ nou, pentru ca, prin moartea Lui pentru răscumpărarea din abaterile făptuite sub legământul dintâi, cei ce au fost chemați să capete veșnica moștenire care le-a fost făgăduită.” (Evrei 9:13-15) „Și știți că El S-a arătat ca să ia păcatele; și în El nu este păcat.” (1 Ioan 3:5) Pe „Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.” (2 Corinteni 5:21)
„…Pentru ca să cunoască lumea că Eu iubesc pe Tatăl și că fac așa cum Mi-a poruncit Tatăl. Sculați-vă, haidem să plecăm de aici!” (Ioan 14:31) Pentru ce acest conflict aspru cu stăpânitorul lumii, în timp ce Isus, de-a lungul copilăriei, tinereții și perioadei lui adulte, a trăit legea lui Dumnezeu? Hristos a întâmpinat aceleași ispite care totdeauna îndurerează umanitatea.
Printr-un cuvânt Hristos ar fi putut stăpâni puterile lui Satana; dar El a venit în lume ca să poată suporta fiecare încercare, fiecare provocare pe care omul o poate suporta, și totuși să nu fie provocat sau pasional, sau să riposteze în cuvânt, în spirit sau în acțiune. Pentru onoarea și slava lui Dumnezeu, El trebuia să ofere Tatălui un sacrificiu viu, fără pată. Acest aspect a fost simbolizat de vaca roșie care nu trebuia să aibă vreun defect. Hristos a fost o priveliște pentru lume, pentru îngeri și pentru oameni. Lumile care nu au căzut, îngerii cerești și rasa căzută, urmăreau fiecare mișcare făcută de reprezentantul Tatălui și de reprezentantul umanității desăvârșite. Iar caracterul Său era fără cusur. În gura Lui nu s-a găsit vicleșug. Toată umilința pe care a îndurat-o El a fost în favoarea neamului căzut, pentru ca omul să aibă mintea lui Hristos.
Onoarea lui Hristos trebuie să rămână întreagă, iar această onoare se referă la desăvârșirea caracterului poporului ales de Dumnezeu. El dorește ca ei să reprezinte caracterul Său înaintea lumii. În lucrarea de răscumpărare, în suferințele pe care El a fost chemat să le suporte, Hristos arăta lumii dragostea lui Dumnezeu pentru omul căzut și iubirea desăvârșită pe care El a purtat-o față de Tatăl Său. El trebuia să poarte sub ispite dure încercarea pe care Adam nu a reușit să o îndure. El a suferit, fiind ispitit; dar nu a existat nici o cedare față de ispitele lui Satana. El a făcut așa cum îi poruncise Tatăl.
Ultimul asalt va veni în curând. Marea victorie care trebuia obținută a fost unirea cu poporul Său ales, astfel încât, deși Hristos urma să fie mutat de pe pământ în ceruri, biserica Sa să poată avea comuniune cu El. Iar această comuniune, dacă va fi desăvârșită, va conduce la dragoste unul pentru celălalt.
Biserica luptătoare nu este biserica biruitoare. Uneori încercările noastre nu vin pe rând, urmate de o perioadă de pace și odihnă; ispitele vin ca un val copleșitor pentru a distruge tot ce se află înaintea lui. Necazurile nu creează creștini, ci dezvoltă pur și simplu în ei mintea și voința lui Hristos, principiile vii ale virtuții și sfințeniei. Chiar și atunci vor veni ispite. Și apoi fiii lui Belial vor arăta sub steagul cui slujesc. Deși nicio încercare nu se ridică pentru a perturba poporul lui Dumnezeu, credința acelui popor nu va fi niciodată cunoscută, nici puterea ancorei care ține barca umană în siguranță.
