Ellen White, 13 mai, 1897
Porțiuni ale acestui manuscris au fost publicate în
TDG 142; CTr 260; SW 09/13/1898, 10/25/1898.
Hristos acordă o greutate importantă ascultării poporului Său de poruncile lui Dumnezeu. Ei trebuie să aibă o cunoaștere inteligentă a lor și să le aducă în viața lor de zi cu zi. Omul nu poate păzi poruncile lui Dumnezeu doar dacă este în Hristos și Hristos în el. Și nu este posibil ca el să fie în Hristos, având lumină asupra poruncilor Sale, și ignorând în același timp pe cele mai mici dintre ele. Prin ascultare fermă și de bunăvoie față de Cuvântul Său, ei dovedesc dragostea lor pentru Trimisul lui Dumnezeu.
A nu păstra poruncile lui Dumnezeu înseamnă a nu-L iubi. Nimeni nu va păstra legea lui Dumnezeu decât dacă îl iubesc pe Acela care este singurul născut din Tatăl. Și fără îndoială, dacă Îl iubesc, își vor exprima dragostea și ascultarea față de El. Toți cei care Îl iubesc pe Hristos vor fi iubiți de Tatăl și El li se va manifesta (notă traducător: limbaj preluat din Ioan cap. 14 în KJV; în VDC se spune că Hristos se va arăta). În toate urgențele și nedumeririle lor, vor avea un ajutor în Isus Hristos.
Faptul că Hristos urma să se manifeste (arate) față de ei și totuși să fie invizibil pentru lume, a fost o taină pentru ucenici. Ei nu puteau înțelege cuvintele lui Hristos în sensul lor spiritual. Ei se gândeau la o manifestarea exterioară, vizibilă. Ei nu puteau lua în considerare faptul că puteau avea prezența lui Hristos cu ei și totuși El să nu fie văzut de lume. Ei nu au înțeles sensul unei manifestări spirituale.
Marele Învățător a tânjit să le dea ucenicilor toate încurajarea și mângâierea posibile; căci urmau să fie încercați amarnic. Dar le-a fost greu să înțeleagă cuvintele Sale. Mai aveau încă de învățat despre acea viață spirituală care le putea oferi puterea spirituală de care aveau nevoie.
Promisiunea unui Mângâietor le-a prezentat un adevăr bogat. I-a asigurat că nu ar trebui să-și piardă credința în cele mai dificile circumstanțe. Duhul Sfânt trimis în numele lui Hristos urma să-i învețe toate lucrurile și să le aducă aminte despre toate. Duhul Sfânt urma să fie reprezentantul lui Hristos, Avocatul (Mângâietorul) care pledează constant pentru rasa căzută. El pledează pentru a li se da puterea spirituală, ca prin această putere, mai puternică decât toți dușmanii lui Dumnezeu și ai omului, să poată să fie capabili să biruiască dușmanii spirituali.
Cel care cunoaște sfârșitul de la început a asigurat tot ce este nevoie împotriva atacului agențiilor satanici. Și El își va împlini cuvântul către credincioși în fiecare veac. Acest cuvânt este sigur și statornic; nici o iotă sau frântură din acesta nu poate cădea. Dacă oamenii vor sta sub protecția lui Dumnezeu, steagul Său va fi deasupra lor ca o cetate de nepătruns. El va da dovezi că Cuvântul Său nu poate da greș niciodată. El va dovedi o lumină care strălucește într-un loc întunecat până în zori. El, Soarele neprihănirii, va răsări cu vindecare în razele Sale.
Însăși chipul lui Dumnezeu trebuie să fie impregnat și reflectat în umanitate. Inima rece trebuie să fie înviorată și să strălucească cu iubire divină – o iubire care bate în uniune cu dragostea pe care Mântuitorul a evidențiat-o pentru tine. Nu te mai vei plânge că nu poți înțelege, căci Învățătorul tău s-a înălțat la cer și primul său interes este să pledeze pentru cauza tuturor celor care cred în El. El te-a asigurat că Duhul Sfânt a fost dat să rămână cu tine pentru totdeauna, să fie sfătuitorul și călăuzitorul tău. El îți cere să ai încredere în El și să te angajezi în păzirea Lui. Duhul Sfânt lucrează în mod constant, învățând, reamintind, mărturisind, venind în suflet ca Mângâietor divin și convingând de păcat ca Judecător și Ghid ales.
Hristos era Duhul adevărului. Lumea nu ascultă rugămințile Sale. Ei nu-L acceptă ca ghid al lor. Ei pot discerne lucrurile nevăzute; lucrurile spirituale le sunt necunoscute. Dar ucenicii Săi văd în El, Calea, Adevărul și Viața. Și ei vor avea prezența Lui permanentă. Ei vor avea cunoștințe experimentale despre singurul Dumnezeu adevărat și despre Isus Hristos pe care L-a trimis El. Acestora El le spune: „Nu veți mai zice, nu pot să înțeleg. Nu veți mai vedea printr-o sticlă întunecată; veți înțelege cu toți sfinții care este lungimea, adâncimea și lățimea și înălțimea iubirii lui Hristos, care întrece cunoștința. Cel care a început o lucrare bună în voi o va îndeplini până în ziua lui Hristos Isus.”
Onoarea lui Dumnezeu, onoarea lui Isus Hristos, este implicată în perfecțiunea caracterului tău. Lucrarea ta este de a coopera cu Hristos, pentru ca tu să fi complet în El. Fiind unit cu El prin credință, crezându-L și primindu-L, deveniți parte din Sine. Caracterul tău este gloria Lui descoperită în tine. Și când vei apărea în prezența Lui, vei întâlni binecuvântarea care te așteaptă: „Bine, rob bun și credincios, ai fost credincios peste puține lucruri; Te voi face conducător peste multe lucruri; intră în bucuria Domnului tău.” (Matei 25:23, KJV)
Hristos caută să facă lecțiile pe care ei [ucenicii Săi] nu le înțeleg, cât mai clare posibil pentru mintea lor încețoșată. Dar timpul nu este prea îndepărtat când fiecare cuvânt va fi clarificat. Atunci, ceea ce Isus le-a vorbit și ei nu au putut înțelege, va fi clar înțeles ca adevăr viu.
Gândul că Învățătorul lor avea să-i părăsească i-a umplut pe ucenici de întristare; dar El i-a mângâiat cu siguranța că va veni din nou să-i ducă în locul pe care Îl va pregăti pentru ei. El i-a asigurat că, dacă El nu pleacă, El nu le poate oferi un Apărător [n. tr. Mângâietor – VDC, în gr. parakletos, termen folosit în Ioan 14:16,26; 15:26; 16:7,13; 1 Ioan 2:1]: că, dacă ar ști de binecuvântările viitoare care urmau să vină din cauza plecării Sale, nu ar plânge; s-ar bucura în prezența Duhului Sfânt care urma să fie cu ei totdeauna. El le-a spus că dacă El nu pleacă, ei nu pot face o lucrare mai mare. Dar că lipsiți de prezența Sa personală, prin credință, L-ar vedea și cunoaște, și prin continuarea în dragostea Sa, arătându-și aprecierea față de adevăr, dezvăluind altora ceea ce este adevărul; ascultând poruncile Sale și purtând o mărturie vie, vitală; făcând lucrarea Lui pe care El o lăsase în mâinile lor, ducând-o înainte până la finalizare, ei vor deveni reprezentanți ai lui Hristos.
„Pacea o las cu voi, vă dau pacea mea; eu v-o dau nu cum o dă lumea.” (Ioan 14:27) Lumea, ocupată cu activitatea ei va încerca să ne dea pacea. Strigătul ei este, „pace și siguranță”, dar nicio încredere nu trebuie acordată în reprezentările ei ademenitoare (1 Tesaloniceni 5:3). Lumea nu poate primi duhul adevărului, pentru că nu-L vede, nici nu-L cunoaște. „Nu este pace pentru cei răi, spune Dumnezeul meu.” (Isaia 57:21, KJV) Isus Hristos este Prințul păcii. Și doar de la El vine adevărata pace pe care lumea nu o poate da și nici nu o poate lua.
În est, salutul obișnuit atunci când se vizita casa unui prieten era: „Pace să fie peste casa aceasta” și, la plecare, erau folosite aceleași cuvinte (Luca 10: 5) Dar modul în care Hristos și-a luat rămas bun are un caracter cu totul diferit. „Pacea o las cu voi, vă dau pacea mea; eu v-o dau nu cum o dă lumea. Să nu vă fie tulburată inima, nici să nu fie înfricoșată.” (Ioan 14:27, BTF) În aceste cuvinte se include multe. Ele sunt de cea mai bogată importanță și vor fi repetate până la marginile cele mai îndepărtate ale Pământului.
„Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat, și domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veșniciilor, Domn al păcii.” (Isaia 9:6) Hristos a adus acea pace cu El în lume. El a venit să împărtășească acea pace, pentru ca toți cei care vor crede în El să aibă o pace care depășește înțelegerea. El, Răscumpărătorul lumii, purtase acea pace cu El de-a lungul vieții Sale pământești, iar acum venise momentul în care El trebuia să-și dea viața pentru ca comoara păcii să rămână pentru totdeauna în inimă, prin credință. El a lăsat acea pace cu ucenicii Săi și El o sădește și o menține în inimile tuturor celor care îi vor accepta prezența ei. Multe dintre darurile făcute de prieteni nu lucrează pentru binele lor; dar pacea pe care Hristos o lasă ca moștenire, nu o dă așa cum o dă lumea. Darul său are o valoare mai mare decât se poate calcula; este etern.
Hristos a spus: „Dacă M-ați iubi, v-ați fi bucurat că v-am zis: «Mă duc la Tatăl»; căci Tatăl este mai mare decât Mine. Și v-am spus aceste lucruri acum, înainte ca să se întâmple, pentru ca atunci când se vor întâmpla, să credeți. Nu voi mai vorbi mult cu voi; căci vine stăpânitorul lumii acesteia. El n-are nimic în Mine; dar vine, pentru ca să cunoască lumea că Eu iubesc pe Tatăl și că fac așa cum Mi-a poruncit Tatăl. Sculați-vă, haidem să plecăm de aici!” (Ioan 14:28-31)
Venise momentul pentru ultima încercare a lui Satana de al birui pe Hristos. Dar Hristos a declarat: el nu are nimic în Mine, niciun păcat care să mă aducă sub puterea sa. El nu găsește nimic în Mine care să răspundă la sugestiile sale satanice. Nicio altă ființă nu putea spune acest acest lucru, doar Cel care își oferea viața ca un sacrificiu lipsit de păcat pentru un neam păcătos.
„Căci, dacă sângele taurilor și al țapilor și cenușa unei vaci, stropită peste cei întinați, îi sfințește și le aduce curățarea trupului, cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel veșnic, S-a adus pe Sine însuşi jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăța cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiți Dumnezeului celui Viu! Și tocmai de aceea este El Mijlocitorul unui legământ nou, pentru ca, prin moartea Lui pentru răscumpărarea din abaterile făptuite sub legământul dintâi, cei ce au fost chemați să capete veșnica moștenire care le-a fost făgăduită.” (Evrei 9:13-15) „Și știți că El S-a arătat ca să ia păcatele; și în El nu este păcat.” (1 Ioan 3:5) Pe „Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.” (2 Corinteni 5:21)
„…Pentru ca să cunoască lumea că Eu iubesc pe Tatăl și că fac așa cum Mi-a poruncit Tatăl. Sculați-vă, haidem să plecăm de aici!” (Ioan 14:31) Pentru ce acest conflict aspru cu stăpânitorul lumii, în timp ce Isus, de-a lungul copilăriei, tinereții și perioadei lui adulte, a trăit legea lui Dumnezeu? Hristos a întâmpinat aceleași ispite care totdeauna îndurerează umanitatea.
Printr-un cuvânt Hristos ar fi putut stăpâni puterile lui Satana; dar El a venit în lume ca să poată suporta fiecare încercare, fiecare provocare pe care omul o poate suporta, și totuși să nu fie provocat sau pasional, sau să riposteze în cuvânt, în spirit sau în acțiune. Pentru onoarea și slava lui Dumnezeu, El trebuia să ofere Tatălui un sacrificiu viu, fără pată. Acest aspect a fost simbolizat de vaca roșie care nu trebuia să aibă vreun defect. Hristos a fost o priveliște pentru lume, pentru îngeri și pentru oameni. Lumile care nu au căzut, îngerii cerești și rasa căzută, urmăreau fiecare mișcare făcută de reprezentantul Tatălui și de reprezentantul umanității desăvârșite. Iar caracterul Său era fără cusur. În gura Lui nu s-a găsit vicleșug. Toată umilința pe care a îndurat-o El a fost în favoarea neamului căzut, pentru ca omul să aibă mintea lui Hristos.
Onoarea lui Hristos trebuie să rămână întreagă, iar această onoare se referă la desăvârșirea caracterului poporului ales de Dumnezeu. El dorește ca ei să reprezinte caracterul Său înaintea lumii. În lucrarea de răscumpărare, în suferințele pe care El a fost chemat să le suporte, Hristos arăta lumii dragostea lui Dumnezeu pentru omul căzut și iubirea desăvârșită pe care El a purtat-o față de Tatăl Său. El trebuia să poarte sub ispite dure încercarea pe care Adam nu a reușit să o îndure. El a suferit, fiind ispitit; dar nu a existat nici o cedare față de ispitele lui Satana. El a făcut așa cum îi poruncise Tatăl.
Ultimul asalt va veni în curând. Marea victorie care trebuia obținută a fost unirea cu poporul Său ales, astfel încât, deși Hristos urma să fie mutat de pe pământ în ceruri, biserica Sa să poată avea comuniune cu El. Iar această comuniune, dacă va fi desăvârșită, va conduce la dragoste unul pentru celălalt.
Biserica luptătoare nu este biserica biruitoare. Uneori încercările noastre nu vin pe rând, urmate de o perioadă de pace și odihnă; ispitele vin ca un val copleșitor pentru a distruge tot ce se află înaintea lui. Necazurile nu creează creștini, ci dezvoltă pur și simplu în ei mintea și voința lui Hristos, principiile vii ale virtuții și sfințeniei. Chiar și atunci vor veni ispite. Și apoi fiii lui Belial vor arăta sub steagul cui slujesc. Deși nicio încercare nu se ridică pentru a perturba poporul lui Dumnezeu, credința acelui popor nu va fi niciodată cunoscută, nici puterea ancorei care ține barca umană în siguranță.