Următorul articol este o compilație din Spiritul Profeției, în încercarea de a înțelege mai bine și de a face unele corelații relevante între natura divină a lui Hristos și Duhul lui Hristos (alias Duhul Sfânt).
„Privindu-L în umilința Sa, când umbla ca un om printre oameni, ei nu înțeleseseră taina întrupării sale, caracterul dublu al naturii sale.” {HLL 507.1}
„Hristos n-ar fi putut face nimic cât timp a slujit pe pământ pentru a-l salva pe omul căzut dacă divinul nu s-ar fi contopit cu umanul. Capacitatea limitată a omului nu poate descrie această taină minunată – îmbinarea celor două naturi, cea divină și cea umană. Nu poate fi niciodată explicată. Omul trebuie să se minuneze și să tacă. Și totuși, omul are privilegiul de a fi părtaș la natura divină și în acest fel poate pătrunde într-o oarecare măsură în această taină” (Scrisoarea 5, 1889). {7BC 904.5}
„S-a schimbat natura umană a Fiului Mariei în natura divină a Fiului lui Dumnezeu? Nu; cele două naturi erau misterios îmbinate într-o singură persoană – omul Isus Hristos. În El a locuit toată plinătatea Dumnezeirii în trup.”– Scrisoarea 280, 1904 în Comentariul biblic adventist de ziua a șaptea, vol. 5, p. 1113.2
„Natura Sa finită a fost pură și fără pată, NATURA DIVINĂ care L-a determinat să spună lui Filip: «Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl», nu a fost umanizată; nici umanitatea nu a fost divinizată prin amestecul sau unirea celor DOUĂ NATURI; fiecare și-a păstrat CARACTERUL ȘI PROPRIETĂȚILE ESENȚIALE.” {Manuscript Releases, vol. 16, p. 182 par.1}.
„Cele DOUĂ expresii, umană și divină, erau, în Hristos, strâns și inseparabil una, și totuși aveau o INDIVIDUALITATE DISTINCTĂ….” {ST 10 mai 1899, par. 11}
„Hristos deținea două naturi, natura omului și natura lui Dumnezeu. ÎN EL DIVINITATEA ȘI UMANITATEA ERAU UNITE. De lucrarea Sa mijlocitoare atârnă speranța lumii care piere. Nimeni în afară de Hristos nu a reușit vreodată să trăiască o viață perfectă, să aibă un caracter pur, fără pată. El a prezentat o umanitate perfectă, unită cu Divinitatea; și, păstrând fiecare NATURĂ DISTINCTĂ, a oferit lumii o reprezentare a caracterului lui Dumnezeu și a caracterului unui om desăvârșit.” {Ms94-1899.47}
Rețineți: „Printr-un PROCES dureros, tainic atât pentru îngeri, cât și pentru oameni” {Ms29-1899.4}, Fiul lui Dumnezeu și-a asumat o natură unică și infinită. Natura umană a lui Hristos era în mod clar diferită față de natura divină a lui Hristos, în sensul că, una este corporală, vizibilă, fizică, în timp ce cealaltă este incorporală, invizibilă, duhovnicească. Adoptând umanitatea, cele două naturi (umanitatea și divinitatea) ale lui Hristos s-au îmbinat în mod misterios într-o SINGURĂ PERSOANĂ și totuși fiecare natură și-a menținut propria „individualitate distinctă” și și-a păstrat „caracterul și proprietățile sale esențiale”. Când Hristos a fost aici pe pământ înainte de înălțarea Sa, Și-a trăit cu credincioșie slujirea pământească, doar în umanitatea Sa, în timp ce manifestarea divinității Sale a fost strict restrânsă sau înăbușită, chiar dacă aceasta era prezentă în mod activ în persoana Sa. Observați următoarele afirmații cu privire la felul în care Hristos a fost credincios umanității Sale:
„Divinitatea Sa era ascunsă sub umanitate. EL A ASCUNS ÎN EL ÎNSUȘI ACELE ATRIBUTE ATOTPUTERNICE CARE ÎI APARȚINEAU CA UNUL EGAL CU DUMNEZEU. Uneori, caracterul Său divin străfulgera cu o putere atât de minunată, încât toți cei care erau capabili să discearnă lucrurile duhovnicești declarau că este Fiul lui Dumnezeu.” {3SP 259.1}
„Isus nu a dat pe față nicio însușire și nu S-a folosit de nicio putere pe care omul n-ar putea să nu le aibă prin credința în El. Toți urmașii Săi pot avea umanitatea Sa desăvârșită, dacă vor fi în supunere față de Dumnezeu, așa cum a fost El.” {HLL 664.4}
Asociați acest lucru cu următoarele afirmații:
„A fost o misiune dificilă pentru Prințul Vieții să ducă la îndeplinire planul pe care și-L asumase pentru salvarea omului, îmbrăcând divinitatea Sa cu umanitatea. Primise onoruri în curțile cerești și era obișnuit cu puterea absolută. ERA LA FEL DE GREU PENTRU EL SĂ MENȚINĂ NIVELUL UMANITĂȚII, cum este PENTRU OAMENI SĂ SE RIDICE DEASUPRA NIVELULUI SCĂZUT AL NATURII LOR DEPRAVATE ȘI SĂ DEVINĂ PĂRTAȘI AI NATURII DIVINE.” {Con 85.1}
„Mântuitorul l-a biruit pe vicleanul vrăjmaș, arătându-ne cum putem birui și noi. Ne-a lăsat exemplul Său, ca să-l respingem pe Satana cu ajutorul Scripturii. AR FI PUTUT SĂ RECURGĂ LA PROPRIA PUTERE DIVINĂ ȘI SĂ SE FOLOSEASCĂ DE PROPRIILE CUVINTE, DAR EXEMPLUL SĂU NU NE-AR FI FOST ATUNCI LA FEL DE FOLOSITOR. Hristos a folosit numai Scriptura.” {Lt1a-1872.8}
Este interesant de remarcat faptul că divinitatea lui Hristos nu era inactivă, ci că a fost o sarcină de neînchipuit să-și îngrădească în mod constant divinitatea pentru a-și menține umanitatea.
S-a dezbrăcat de chipul lui Dumnezeu
„El a fost Dumnezeu cât timp a fost pe pământ, dar S-A DEZBRĂCAT de chipul lui Dumnezeu și în schimb a luat chipul și înfățișarea unui om. A UMBLAT PE PĂMÂNT CA OM. De dragul nostru, El a devenit sărac, ca noi, prin sărăcia Lui, să ne îmbogățim. Și-a lăsat deoparte slava și măreția Sa. El era Dumnezeu, DAR GLORIA CHIPULUI LUI DUMNEZEU A LĂSAT-O PENTRU UN TIMP. Deși a umblat printre oameni în sărăcie, împrăștiind binecuvântările Sale oriunde mergea, la cuvântul Său, legiuni de îngeri Îl înconjurau pe Răscumpărătorul lor și Îi aduceau omagiu. Dar El a umblat pe pământ nerecunoscut, nemărturisit, cu doar câteva excepții, de creaturile Sale.” {SDA Bible Commentary, vol.5, p. 1126.8}.
„Hristos era Maiestatea cerului, Comandantul oștirilor cerești. Însă Și-a lăsat coroana și S-A DEZBRĂCAT DE HAINA SA REGALĂ pentru a lua asupra Sa natura umană, astfel încât umanitatea să atingă umanitatea. Ca Răscumpărător al lumii, a trecut prin toate experiențele prin care trebuie să trecem și noi. S-a făcut pe Sine însuși în chip de om. S-a umilit pentru a face cea mai mare lucrare care putea fi făcută pentru rasa umană. O rază de neprihănire din cer a strălucit în mijlocul întunericului moral al acestui pământ, pentru a lumina pe orice om care vine în lume.” {The Bible Echo, 29 mai 1899, par. 7}
„Suficiența noastră se găsește numai în moartea și întruparea Fiului lui Dumnezeu. PRIN FAPTUL CĂ S-A DEZBRĂCAT ÎN MOD VOLUNTAR DE SLAVA SA ASUMÂNDU-ȘI NATURA UMANĂ care putea suferi și fi privită de întregul univers ceresc, El a putut suferi, susținut de divinitate…” {Ms131-1897.4}.
Aceasta ilustrează modul în care a fost posibil ca Hristos să-și păstreze, simultan, ambele personalități (divină și umană), dar a putut să se dezbrace de una din personalitățile sale (divinitatea) în timp ce cealaltă (umanitatea) era în acțiune. De asemenea, este adevărat și reversul, în care Hristos poate într-adevăr să-și păstreze umanitatea în ceruri, în timp ce acționează prin divinitatea Sa (în Duhul Său) „dezbrăcat” de personalitatea umanității.
Pe pământ, El a trăit ca om, dezbrăcat de divinitatea Sa și, prin urmare, a renunțat la omniprezența Sa, dar după înălțarea Sa și pentru că a fost readus pe deplin la gloria Sa anterioară, El poate acum să își exercite pe deplin divinitatea, inclusiv omniprezența Sa.
Din nou, punctul important aici este că, în timp ce Hristos a păstrat în Sine cele două naturi, a putut să renunțe la unele atribute ale personalitățile Sale divine, utilizând în același timp atributele celeilalte personalități – umanitatea Sa.
Hristos a primit slava Sa de mai înainte, după înălțarea Sa
„După umilirea, suferința și moartea Sa, Fiul lui Dumnezeu s-a întors la poziția gloriei Sale anterioare și este una cu Tatăl în putere și stăpânire.” {Signs of the Times, 27 iunie 1895}.
„Înălțarea lui Hristos la cer, în mijlocul unui nor de îngeri cerești, L-a glorificat… Oastea cerească s-a prosternat înaintea Lui și a înălțat cântecul lor de triumf și de bucurie. Slava L-a înconjurat pe Împăratul cerului și a fost văzută de toate inteligențele cerești. Niciun cuvânt nu poate descrie scena care a avut loc când Fiul lui Dumnezeu a fost REINSTAURAT PUBLIC în locul cinstei și al gloriei pe care le-a abandonat de bunăvoie atunci când a devenit om.” {Semnalele Timpului, 10 mai 1899 par.17}.
„Deși Hristos S-a smerit ca să devină om, Divinitatea era încă a Lui. Divinitatea Sa nu putea fi pierdută atâta timp cât El a rămas credincios și fidel loialității Sale. Fiind înconjurat de durere, suferință și contaminare morală, disprețuit și respins de oamenii cărora le fuseseră încredințate oracolele cerești, Isus putea totuși să vorbească despre Sine ca Fiul Omului în ceruri. ERA GATA SĂ ÎȘI PREIA DIN NOU GLORIA DIVINĂ ATUNCI CÂND LUCRAREA SA DE PE PĂMÂNT ERA ÎNCHEIATĂ.” {5BC 1129.3}
„Apostolul Pavel vorbește despre Mijlocitorul nostru, SINGURUL FIU NĂSCUT AL LUI DUMNEZEU, FIIND ÎNTR-O STARE DE SLAVĂ, AVEA CHIPUL LUI DUMNEZEU, Căpetenia tuturor oștirilor cerești și care, atunci când Și-a îmbrăcat divinitatea cu umanitatea, a luat asupra Sa chipul unui rob.” {1SM 243.2}
Observați: Înainte de întruparea Sa, Hristos a fost „ÎN STARE DE SLAVĂ” și „AVEA CHIPUL LUI DUMNEZEU”. După înălțarea lui Hristos, am aflat că Și-a recăpătat pe deplin slava de odinioară, care ar trebui să includă toate prerogativele unei Ființe divine. Diferența constă în faptul că natura Sa este acum legată pentru totdeauna de umanitate prin întrupare. Cu toate acestea, nu există nicio dovadă inspirată care să sugereze că personalitatea îmbinată a lui Hristos ar trebui să facă în vreun fel ca divinitatea Sa să fie inferioară, în sensul că El nu ar mai putea fi omniprezent. Dimpotrivă, dovezile sugerează în mod clar că, deși Hristos „Își va păstra pentru totdeauna natura umană” {HLL 25.3}, poate fi simultan dezbrăcat de personalitatea umanității atunci când își desfășoară activitatea în mod omniprezent prin intermediul propriului Său Duh divin.
Capacitatea de a fi omniprezent este una dintre cele mai mari atribute ale lui Dumnezeu și ale Fiului Său. Astfel, a nega omniprezența lui Hristos înseamnă a denigra divinitatea Sa!
Ne va împărtăși natura Sa divină
Vă rugăm să rețineți următoarele afirmații cu privire la divinitatea lui Hristos și cum ne este împărtășită această divinitate:
„Aici ni se dezvăluie în mod clar că, dacă păstrăm blândețea și smerenia lui Hristos, dacă umblăm cu umilință alături de Purtătorul de Povară, dacă intrăm în strânsă legătură cu Răscumpărătorul nostru, aflându-ne astfel în jug cu El, EL NE VA ÎMPĂRTĂȘI PROPRIA SA INDIVIDUALITATE.” {Ms70-1896.33}
„El ne va ÎMPĂRTĂȘI NATURA SA DIVINĂ și vom putea să aducem evlavia în viața noastră de zi cu zi și să-L imităm pe marele Învățător în căutarea de a câștiga suflete.” {RH 10 mai 1887, par. 11}
„Voi vreți acel ajutor CARE VINE DE LA HRISTOS, după ce ați scăpat de stricăciunea care este în lume prin pofte. Vreți să fiți părtași de natura divină. NU EXISTĂ NIMIC ALTCEVA CARE SĂ NE SALVEZE. HRISTOS VINE ÎN NATURA SA DIVINĂ și iată că fiecare suflet va fi luminat potrivit cu ce studiază, în funcție de ceea ce oferă minții să se hrănească.” {Ms138-1906.20}.
„Să ne străduim să facem din viața noastră ceea ce Hristos o proiectează să fie, plină de parfumul iubirii față de Dumnezeu și față de semenii noștri, PLINĂ DE PROPRIUL DUH DIVIN AL LUI HRISTOS, plină de aspirații sfinte față de Dumnezeu, bogată în frumusețea asemănării cu Hristos.” {Lt117-1899.31}
„Prezența Sa personală era necesară pentru ca, văzându-L pe El, să-L putem vedea pe Tatăl. El și-a așezat tronul, împărăția Sa duhovnicească, pe pământ. Și-a dezvăluit harul Său special și a deschis privirii noastre minunile lucrurilor cerești. El a împărtășit umanității propriul Său DUH DIVIN, înălțând astfel umanitatea pe scara valorii morale față de Dumnezeu.” {YI 29 iulie 1897, par. 9}
Nu există pace sigură fără PREZENȚA DUHULUI LUI HRISTOS. Nu există pace reală în afară de cea care izvorăște de la crucea de pe Calvar. Hristos este acceptat ca o teorie în minte înainte de a deveni Prințul Păcii în inimă. Dar pentru ca El să devină Prințul Păcii în inimă, EL A PROMIS să ne împărtășească DUHUL SĂU. EL A SPUS: «NU VĂ VOI LĂSA ORFANI…» [Ioan 14:18.].” {Ms40a-1890.58}
„El ne va împărtăși CARACTERUL SĂU, ca să putem urma exemplul Său de credincioșie față de Dumnezeu…” {BEcho 10 iunie 1895, par. 6}
„Dacă vom căuta să învățăm adevărul în simplitatea sa, Domnul va lăsa ca binecuvântarea Sa să se odihnească asupra noastră. El ne va împărtăși Duhul Său, dându-ne mângâiere, putere și speranță.” {RH 7 ianuarie 1909, Art. A, par. 19}
„Cunoașterea lui Dumnezeu, așa cum a fost revelată în Hristos, este cunoașterea pe care trebuie să o aibă toți cei care sunt mântuiți. Este cunoașterea care produce transformarea caracterului. Această cunoaștere, primită, va recrea sufletul după chipul lui Dumnezeu. EA VA ÎMPĂRTĂȘII ÎNTREGII FIINȚE O PUTERE SPIRITUALĂ CARE ESTE DIVINĂ.” {MH 425.3}
„Domnul Isus Își iubește poporul Său și, atunci când ei își pun încrederea în El, depinzând în întregime de El, El îi întărește. El va trăi prin ei, dându-le inspirația duhului Său sfințitor, împărtășind sufletului o insuflare vitală din El însuși. El acționează prin facultățile lor și îi determină să aleagă voința Sa și să acționeze după caracterul Său.” {Lt12-1894.16}
„Unii, cel puțin, nu au nicio dovadă că au un Hristos care rămâne și că El le-a insuflat înțelepciune în sfat prin insuflarea propriului Său Eu în inimă.” {Ms32-1897 (13 aprilie 1897) par. 11}
„Duhul este acela care dă viață, carnea nu folosește la nimic; cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh și viață.” [Ioan 6:63] Hristos nu se referea aici la doctrina Sa, ci la persoana Sa, la divinitatea caracterului Său…” {RH 5 aprilie 1906, par. 12}
„Cum voi duce în mod impresionant însărcinarea pe care Hristos a dat-o poporului Său – privilegiul de a fi lucrători cu Duhul adevărului deplin manifestat în trup – Fiul divin al lui Dumnezeu, îmbrăcat în umanitate, un mijloc conceput și pregătit pentru a primi și împărtăși continuu curentul ceresc? El însuși, izvorul care se revarsă, primește pentru a răspândi tuturor celor care vor accepta darul.” {21LtMs, Ms 125, 1906, par. 13}
„Domnul cunoaște dorința ta prin credință, ține-te aproape de El și așteaptă-te să primești Duhul Sfânt. Slujba Duhului Sfânt este de a stăpâni toate demersurile noastre spirituale. Tatăl L-a dat pe Fiul Său pentru noi, ca prin Fiul, Duhul Sfânt să vină la noi și să ne călăuzească spre Tatăl. Prin mijlocul Său divin, avem duhul mijlocirii, prin care putem să pledăm înaintea lui Dumnezeu așa cum un om pledează înaintea prietenului său.” {7LtMs, Lt 11b, 1892, par. 13}
„Adevărata credință și odihna în Dumnezeu sunt întotdeauna însoțite de iluminările Duhului Sfânt, al cărui templu suntem. Duhul Sfânt este Duhul lui Cristos, este reprezentantul Său. Iată mijlocul divin care aduce convingerea în inimi. Când puterea duhului Său este revelată prin intermediul slujitorilor lui Dumnezeu, noi vedem divinitatea care strălucește prin umanitate. Atunci când este însoțită de Duhul Sfânt, prezentarea adevărului, așa cum este acesta în Isus, va fi mai prețioasă decât toată onoarea sau gloria lumii. {EA 231.1}
„Respingerea Duhului Sfânt, prin a cărui putere învingem forțele răului, este păcatul care le întrece pe toate celelalte, pentru că ne taie de la sursa puterii noastre, de la Hristos și de la împărtășirea cu El. Atunci când există o redeșteptare manifestată în biserică sau în școală și este evident că Duhul Sfânt lucrează, primul indiciu al influenței cerești trebuie onorat. Rutina studiului sau a muncii să fie secundară, și fiecare să coopereze cu mijlocul divin, cu mulțumiri din inimă că Dumnezeu și-a cercetat poporul.” {RH 25 august 1896, par. 11}
„Duhul Sfânt este sursa oricărei puteri și lucrează ca un agent viu și activ în noua viață creată în suflet. Duhul Sfânt trebuie să fie în noi un locuitor divin.” {RH 29 iunie 1897, par. 10}
„Biserica vie a lui Dumnezeu este în mod individual o locuință a lui Dumnezeu prin Duhul Sfânt, pentru ca omul să devină un templu bine zidit pentru locuirea Duhului Sfânt al lui Dumnezeu, pentru ca Domnul Isus Hristos să locuiască în interiorul ființei sale, înnobilând și sfințind natura sa umană prin atributele Sale divine, făcând din om un templu pentru Dumnezeul cel viu. Omul nu trebuie niciodată să stăruie asupra ineficienței efortului uman, ca și cum ar fi prezumțios [să crezi] că intermediul uman este esențial în marele plan de mântuire al Domnului.” {13LtMs, Ms 193, 1898, par. 3}
„Duhul divin își dezvăluie lucrarea în inima omului. Când Duhul Sfânt acționează asupra minții, agentul uman va înțelege afirmația făcută de Hristos: «El Mă va proslăvi pentru că va lua din ce este al Meu și vă va descoperi.» [Ioan 16:14]. Supunerea față de Cuvântul lui Dumnezeu înseamnă restaurarea propriei persoane. Lasă-L pe Hristos să lucreze prin Duhul Său cel Sfânt și să te trezească ca din morți și să-ți ducă mintea împreună cu a Lui. Lasă-L să îți folosească facultățile. El ți-a creat fiecare capacitate, pentru ca tu să poți onora și glorifica mai bine Numele Său. Consacră-te Lui și toți cei asociați cu tine vor vedea că energiile tale sunt insuflate de Dumnezeu, că puterile tale cele mai nobile sunt chemate să fie puse la lucru, pentru a face slujba lui Dumnezeu. Facultățile folosite odinioară pentru a servi eului și pentru a promova principii nevrednice, servind odinioară ca membre ale unor scopuri nedrepte, vor fi aduse în robie față de Isus Hristos și vor deveni una cu voia lui Dumnezeu.” {11LtMs, Lt 8, 1896, par. 11}
„Același Isus care a umblat cu ucenicii Săi, care i-a învățat pe pământ, care a muncit și a suferit în natura Sa umană, este cu noi în puterea Sa divină. El este la dreapta noastră pentru a ne veni în ajutor în orice nevoie. Să-L înălțăm pe Isus și să descoperim temelia biblică a credinței noastre. Noi toți trebuie să proclamăm poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus. Isus a venit să preamărească legea și să o facă demnă de cinste. A murit pentru a înălța Legea lui Dumnezeu, mărturisind caracterul ei neschimbător; și pe măsură ce proclamăm Legea lui Dumnezeu, putem să privim la Isus și să fim mângâiați cu asigurarea: «Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului.»” {RH 24 ianuarie 1893, par. 3}
„DIVINITATEA LUI HRISTOS este siguranța vieții veșnice a credinciosului.” {HLL 530.3}
Pe măsură ce luați în considerare afirmațiile de mai sus, devine evident și convingător faptul că Hristos, împărtășindu-ne propria Sa natură divină, este echivalent cu împărtășirea de către El a propriului Său Duh (numit și Duhul Sfânt) către noi. Este vorba de însăși Persoana divină a lui Hristos impregnată de caracterul/prezența/puterea Sa, „o insuflare vitală din El însuși”.
Două tipuri de personalități
„Mărturisesc înaintea fraților și surorilor mele că biserica lui Hristos, așa slabă și cu defecte cum poate fi, este singurul obiect de pe pământ căruia îi acordă atenția Sa supremă. Deși invitația de a veni la El și de a fi salvat se adresează întregii lumi, El își însărcinează îngerii Săi să acorde ajutor divin fiecărui suflet care vine la El cu pocăință și căință, iar El vine personal, prin Duhul Său cel Sfânt, în mijlocul bisericii Sale.”{CET 206.1}
„Duhul Sfânt este reprezentantul lui Hristos, dar dezbrăcat de personalitatea umanității și deci independent de acesta. Împiedicat de umanitate, Hristos nu putea să fie prezent peste tot, în mod personal. De aceea, era spre binele lor ca El să meargă la Tatăl și să trimită Duhul ca înlocuitor al Său pe pământ. Nimeni nu mai putea spune că avea un avantaj din cauză că se găsea într-un anumit loc sau pentru că avea legătură personală cu Hristos. Prin Duhul, Mântuitorul putea fi în legătură cu toți. În felul acesta, era mai aproape de ei decât dacă nu S-ar fi înălțat.” {HLL 669.2}
Rețineți: Vorbește Ellen White cu dublu înțeles? Al doilea citat vine din cartea Hristos Lumina Lumi, p. 669 și este citat adesea pentru a afirma că Hristos nu poate fi Duhul Sfânt pentru că este „împiedicat de umanitate” și, prin urmare, El „nu putea să fie prezent peste tot, în același timp”. Și totuși, găsim în citatul precedent că Hristos vine „personal prin Duhul Său cel Sfânt”.
În lumina a ceea ce am analizat până acum, primul citat de mai sus, „El vine personal prin Duhul Său cel Sfânt”, se referă la divinitatea lui Hristos, „dar fără trup omenesc”, așa cum este explicat în al doilea paragraf. Afirmația din Hristos Lumina Lumii despre Duhul Sfânt ca fiind „reprezentantul” lui Hristos nu necesită neapărat ca acesta să fie un individ cu totul diferit. „Personalitate”, prin urmare, se poate aplica în mod logic fie umanității, fie divinității aceleiași Persoane. Cu alte cuvinte, se poate spune că Hristos nu putea veni personal în umanitatea Sa (fizică/vizibilă) din motivele citate (împiedicat de umanitate), dar cu siguranță poate veni personal prin divinitatea sau Duhul Său (putere/prezență divină invizibilă, dezbrăcat de personalitatea umanității).
Un rezumat
Ce putem concluziona din afirmațiile de mai sus?
Natura umană și cea divină a lui Hristos se disting ca fiind „două expresii”, fiecare având o „individualitate distinctă”.
Mai mult, Duhul sau „Cuvintele” pe care Hristos le rostește sunt descrise mai sus ca fiind „PERSOANA LUI, DIVINITATEA CARACTERULUI LUI”. Cu alte cuvinte, Duhul lui Hristos sau divinitatea Sa are o „individualitate distinctă” care este diferită de umanitatea Sa (nu că divinitatea Sa este un individ sau o persoană complet diferită).
Conform dicționarului Webster din 1828, „personalitate” este definit ca fiind „ceea ce constituie individualitatea”. Cu toate acestea, în cazul lui Hristos, „individualitatea” NU trebuie să însemne neapărat doi indivizi complet diferiți. Tainele naturii lui Hristos sunt de așa fel încât El are în Sine două naturi distincte, fiecare având propria „individualitate distinctă”. Mai mult, ni se spune că Hristos poate într-adevăr să ne împărtășească această „individualitate”, care este Duhul Său sau divinitatea caracterului Său.
Este suficient să spunem că, atunci când Hristos ne împărtășește propria Sa individualitate „divinitatea caracterului Său”, El nu ne împărtășește o individualitate complet diferită, ci propria Sa personalitate divină, care este distinctă, diferită de personalitatea Sa umană. Este divinitatea Sa sau propriul Său Duh, impregnat cu caracterul Său.
„Duhul Sfânt este DUHUL lui HRISTOS; este reprezentantul Său. Iată mijlocul divin care aduce convingerea în inimi. Atunci când puterea DUHULUI SĂU este revelată prin intermediul slujitorilor lui Dumnezeu, noi vedem DIVINITATEA care strălucește prin umanitate.” (E.G. White, 13MR 313.3, 1895)
Din nou, „Duhul Sfânt” sau „Duhul lui Hristos” este distinct de Hristos, deoarece EL/ ACESTA lucrează în cadrul unui rol diferit (slujbă/intermediu – din eng. agency, tradus adesea cu mijloc sau intermediu) cu o personalitate diferită (ceea ce constituie individualitatea – divinitatea lui Hristos, dezbrăcată de umanitate) în comparație cu personalitatea vizibilă, fizică, umană a lui Hristos.
Duhul Sfânt realizează ceea ce Hristos nu poate face în mod fizic, întrucât poate fi prezent pretutindeni, în timp ce Hristos, în umanitatea Sa, a realizat ceea ce Duhul Sfânt nu poate face, în sensul că S-a identificat cu umanitatea pe pământ și are carne și sânge pentru a face ispășire pentru noi în sanctuarul ceresc.
Traducere: Igor Sârbu